Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, împreună cu vicepreşedintele CJC, Petre Stancă şi numeroşi primari din judeţ, au vizitat, ieri, localităţile Oltina şi Ostrov, puternic afectate de inundaţii în primăvara acestui an. Pentru remedierea pagubelor produse de viituri, CJC a trimis în zona afectată 1.800 t de balastru şi peste 60 t de piatră de fundaţie, materiale necesare pentru refacerea a 36 de locuinţe. Primarul localităţii Oltina a declarat ieri că săptămîna viitoare va fi demarată campania de reconstrucţie a 18 case distruse de inundaţii, dintre care 11 se realizează prin regim propriu, iar 7 prin programul ANL. Preşedintele CJC a subliniat că Guvernul a alocat pentru comuna Ostrov doar 30 milioane de lei vechi, sume care ar trebui folosite pentru reconstrucţia a 57 de case. “Cu banii aceştia nu faci nici măcar un şanţ, dar să mai construieşti şi case. Eu sper ca Guvernul României să aloce mai mulţi bani pentru această regiune, care a fost puternic afectată de inundaţii.
Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, împreună cu vicepreşedintele CJC, Petre Stancă şi aproape 50 de primari din localităţile judeţului Constanţa au efectuat, ieri, o vizită în localităţile Oltina şi Ostrov, pentru a vedea situaţia în care se află gospodăriile, care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Prima localitate în care a ajuns conducerea CJC a fost comuna Oltina, unde Nicuşor Constantinescu şi Petre Stancă au vizitat 37 de case care au avut de suferit de pe urma infiltraţiilor de apă. Primarul comunei Oltina, Marcel Dumitrescu, a declarat că cele 37 de locuinţe au fost afectate în proporţie de 30% şi au suferit avarii la temelii. “La multe dintre case, chirpicii s-au înmuiat din cauza faptului că acestea nu au temelii solide. Sînt case unde pereţii au cedat, iar acoperişurile stau să cadă şi numai lemnele le mai susţin. Chiar dacă apele s-au retras, acum locul arată ca după bombardament şi, de aceea, trebuie să ne apucăm rapid de muncă“, a declarat Marcel Dumitrescu. Primarul a mai afirmat că 18 locuinţe trbuie ridicate de la zero, din care 11 se vor construi în regie proprie, iar şapte prin program ANL. Pentru aceste case, comuna Oltina a primit o parte din materialele de construcţie de la Guvern, iar Consiliul Judeţean a contribuit cu alte materiale solicitate de autorităţile locale. Edilul localităţii Oltina a dat asigurări că de luni, va începe reconstrucţia celor 18 case distruse. La rîndul său preşedintele CJC a dat asigurări că autoritatea judeţeană va ajuta, în continuare, cu materiale de construcţie pentru refacerea imobilelor. “Am adus materiale de construcţie pentru casele care se strămută din zona inundabilă, numai că, eu cred că şi alte autorităţi trebuia să intervină cu mult mai mult, pentru a-i putea ajuta pe aceşti oameni. În afară de ajutoarele pe care le-am adus, am luat iniţiativa să începem reconstrucţia caselor distruse, aşa cum am făcut la Saraiu anul trecut. Vom realiza lucrări de infrastructură, drumurile şi canalizarea, şi sperăm că, pînă în iarnă vom reuşi să mutăm familiile afectate de inundaţii“, a afirmat Nicuşor Constantinescu.
Guvernul, aşteptat să suplimenteze sumele infime alocate pentru reonstrucţia comunei Ostrov
Preşedintele CJC a subliniat ieri că Guvernul a alocat pentru comuna Ostrov doar 30 milioane de lei vechi, sume care ar trebui folosite pentru reconstrucţia a 57 de case. “Cu banii aceştia nu faci nici măcar un şanţ, dar să mai construieşti şi case. Eu sper ca Guvernul României să aloce mai mulţi bani pentru această regiune, care a fost puternic afectată de inundaţii. De asemenea, vreau să mulţumesc tuturor primarilor din judeţ, care au fost prezenţi în cele două comune şi care au contribuit, fiecare cu ce a putut, pentru redresarea celor două comune, Oltina şi Ostrov. Acest lucru dovedeşte că există unitate la nivel de administraţie locală“, a mai spus Nicuşor Constantinescu. Preşedintele CJC a adăugat că pagubele mari înregistrate la Oltina au fost cauzate de faptul că multe dintre case au fost ridicate în zone sub pragul de inundare. Primarul Marcel Dumitrescu a mai spus că peste 280 de hectare de teren au devenit impracticabile pentru agricultură din cauza infiltraţiilor de apă. Pentru cele două comune din sudul judeţului, CJC a coordonat acţiunile de strîngere de ajutoare pentru populaţia afectată, iniţiativă la care s-au alăturat Primăria Constanţa, Primăria Cumpăna, Primăria Valul lui Traian, grupul de parlamentari PSD, agenţi economici şi simpli cetăţeni. De asemenea, în perioada aprilie - mai 2006, CJC a coordnat trimiterea în zonă a unor ajutoare constînd în 2.500 kg de alimente, 10 t de făină, electrocasnice, în valoare de 300 milioane de lei vechi, opt camioane cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi diverse obiecte de uz casnic. Totodată, CJC a alocat comunei Ostrov două miliarde de lei, printr-o Hotărîre de Consiliu Judeţean, pentru acoperirea cheltuielilor de decolmatare a şanţurilor şi pentru reparaţii la sistemul de canalizare. CJC a asigurat în aceste zile şi o parte din materiale necesare reconstrucţiei din comună, printre care se numără 1.800 t de balastru şi peste 60 t de piatră de fundaţie. Pe viitor, CJC intenţionează să aloce fonduri comunei Ostrov, pentru reabilitarea a 20 de case afectate de inundaţii.
Drum judeţean, refăcut cu fonduri de la CJC
În cadrul vizitei din sudul judeţului, conducerea CJC s-a deplasat pe drumul judeţean dintre satele Carvăn şi Gorun, localităţi care aparţin de comuna Lipniţa, unde se efectuează lucrări de refacere a carosabilului. Lucrarea se ridică la peste 8 miliarde de lei vechi şi se efectuează cu fonduri de la CJC. “Drumul dintre satele Gorun şi Carvăn, atît pe timp de vară cît şi pe timp de iarnă, acum cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, am reuşit să refacem acest drum care este extrem de necesar pentru locuitorii din zonă“, a afirmat primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu. La rîndul lui, preşedintele Nicuşor Constantinescu, a afirmat că, în perioada următoare, CJC va contribui financiar şi pentru refacerea unor cămine culturale din localităţile Răzoare, Lipniţa, Ostrov şi Băneasa.