Guvernul a aprobat, astăzi, un proiect de lege care stabileşte regimul pensiilor militare, premierul Victor Ponta întrebând în şedinţa de guvern dacă proiectul îi are în vedere pe militarii "oficiali" sau este "şi pentru ceilalţi". "Avem mulţi militari în Români, şi la Ministerul Apărării, şi în alte structuri. E doar pentru cei oficiali sau şi pentru ceilalţi chestia asta cu pensia?", a întrebat Ponta, ministrul Apărării precizând că proiectul este "pentru toţi". Ponta a continuat, în mod informal, şi a glumit spunând că probabil "sunt şi prin presă unii care susţin proiectul". Proiectul lege prevede că vor fi acordate pensii militare de stat și pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu, această categorie profesională beneficiind în prezent de posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 55 de ani. Sistemul pensiilor militare de stat va include pensia de serviciu, pensia de invaliditate şi pensia de urmaş. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special, pentru a beneficia de pensie militară de serviciu sunt cele legate de vârstă și vechime în serviciu. Vârsta de pensionare este prevăzută de legislația actuală și va crește, gradual la 60 de ani, până în anul 2030. În același timp, proiectul prevede posibilitatea reducerii vârstei de pensionare în funcție de condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea angajatul, dar nu mai puțin de vârsta de 45 de ani. Au dreptul la pensie de serviciu anticipată militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care au o vechime efectivă de 20 de ani, dintre care cel puțin 10 ani vechime în serviciu și care sunt trecuți în rezervă ori au încetat raporturile de serviciu ca urmare a reorganizării unor unități și a reducerii unor funcții din statele de organizare, ori ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciu de către comisiile de expertiză medico-militare.