Loviţi în moalele capului de decizia unei Curţi Constituţionale pe care credeau că o controlează, portocaliii lui Emil Boc nu mai ştiau unde să se întâlnească mai repede pentru a reevalua măsurile sărăciei. În grabă, Boc a invitat liderii PDL la Palatul Victoria, pentru o întâlnire de partid. Realizând gafa, premierul a organizat până la urmă o şedinţă de Guvern, mutând şedinţa de partid pentru mai târziu, la sediul formaţiunii politice. După ce au discutat jumătate de zi, Emil Boc a anunţat că Guvernul are pregătit „un pachet alternativ de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar”. Care va să zică, guvernanţilor şi preşedintelui Traian Băsescu le-au crescut câţiva neuroni în doar câteva săptămâni, din moment ce, luna trecută, acelaşi Boc anunţa că unica alternativă la reducerea pensiilor este neachitarea lor. Acum, avem un adevărat pachet alternativ de măsuri... În „lungile şedinţe”, geniile PDL au dezbătut soluţii privind creşterea taxelor, pe care Boc a evitat însă să le menţioneze, sub rezerva negocierilor în curs cu instituţiile financiare internaţionale. Analistul politic şi omul de afaceri Niels Schneider a explicat că există şi alte soluţii decât cele de pe azi pe mâine. El a criticat grobianismul măsurilor imaginate de guvernanţi, explicând că soluţii mult mai facile pentru reducerea deficitului bugetar ar putea să vizeze scoaterea la lumină a 2% din economia neagră, care ar aduce la buget trei miliarde de euro.
Aseară, la ora 20,00, Guvernul se reunise, din nou, într-o şedinţă specială, pentru a relua discuţiile legate de măsurile sărăciei. Faptul că liderii portocaliilor evită cu obstinenţă să dea detalii despre măsurile posibile pe care le pregăteşte şi se întruneşte repetat în şedinţe interminabile indică mai degrabă faptul că guvernanţii improvizează noi teste de laborator pentru populaţie, în lipsa unor măsuri serioase anti-criză. Din informaţiile scăpate de surse guvernamentale, unele din măsurile propuse de ministrul Finanţelor vizează creşterea TVA la 23% şi impozitarea cu 16% a pensiilor de 1.000 - 3.000 lei şi cu 50% pensiile ce depăşesc 3.000 lei.