Guvernul cere reducerea consumului de gaz

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul cere reducerea consumului de gaz

Social 25 Ianuarie 2010 / 00:00 453 accesări

Preţurile mari practicate de distribuitorii de gaze naturale i-au determinat pe guvernanţi să încerce să evite, pe cât posibil, importul de gaze. În acest sens, reprezentanţii au cerut marilor consumatori industriali, în principal din industria chimică şi siderurgică, să reducă în această perioadă consumul de gaze naturale, iar termocentralelor, să utilizeze mai mult păcura. „S-a cerut marilor consumatori industriali, în principal din sectorul chimic şi cel siderurgic, să reducă în această perioadă de temperaturi scăzute consumul de gaze, iar termocentralele care asigură furnizarea către populaţie de apă caldă şi căldură să treacă de pe gaz pe păcură, dacă au posibilitatea. În caz contrar, ar trebui să se apeleze la creşterea importurilor de gaze, dar la preţuri ridicate, ceea ce ar pune presiune asupra preţurilor la populaţie, în condiţiile în care consumatorii industriali se orientează spre gazele din producţia internă\", au declarat reprezentanţii Guvernului. Potrivit acestora, necesarul actual de consum de gaze se ridică la 83 milioane metri cubi pe zi, dar din import şi producţia internă pot fi asigurate doar puţin peste 60 milioane metri cubi pe zi.

Taguri articol


12