Guvernul, corigent la economie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul, corigent la economie

Politică 01 Mai 2010 / 00:00 365 accesări

Preşedintele Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, social democratul Viorel Ştefan, a criticat, vineri, „ineficienţa” planului anticriză propus de Guvern. „Soluţia aleasă de Guvern este cea mai proastă dintre alternativele posibile în actualele condiţii macroeconomice. Creşterea impozitelor şi taxelor în condiţii de recesiune dăunează grav sănătăţii macroeconomiei. Plus 3 puncte procentuale la cota de TVA se vor traduce în creşterea inflaţiei şi scăderea puterii de cumpărare a românilor. Creşterea implicită a preţurilor va conduce la un consum mai mic, pierderi pentru producători şi venituri mai mici încasate la bugetul de stat”, a afirmat deputatul. În opinia sa, propunerea privind reintroducerea impozitului pe dobânzi este „aberantă” din punct de vedere macroeconomic. „În condiţiile în care nu există surse de finanţare sustenabile, a închide supapa economisirii interne pune în pericol investiţiile şi creşterea economică viitoare. Măsura impozitării tuturor pensiilor va adânci situaţia dramatică a pensionarilor din România, şi aşa primii sacrificaţi ai crizei”, susţine social democratul. De asemenea, potrivit deputatului PSD, intenţia Guvernului de reintroducere a impozitelor pe veniturile obţinute din dobânzi reprezintă o altă măsură „contraindicată”, care va avea ca urmare descurajarea economisirii, anularea eforturilor BNR de relansare a procesului de creditare prin măsuri repetate de relaxare a politicii monetare. Preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputaţilor a criticat, totodată, Executivul, pentru că „a uitat” angajamentele făcute în timpul campaniei electorale şi promisiunile din Programul de guvernare legate de stimularea mediului de afaceri, predictibilitatea şi stabilitatea fiscală.



12