Guvernul dă OK insolvenței persoanelor fizice (!?!)

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul dă OK insolvenței persoanelor fizice (!?!)

Justiție 02 Octombrie 2014 / 00:00 743 accesări

Să vezi și să nu crezi! Guvernul a avizat favorabil o iniţiativă legislativă, propusă de un deputat PSD, privind insolvenţa persoanelor fizice, în condiţiile în care în ultimii doi ani s-a angajat constant faţă de FMI, în scrisorile de intenţie, să facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de iniţiative. Desigur, de la avizare la adoptare este drum lung, însă măcar avem semne că, în viitorul apropiat nu vom mai fi singurii europeni complet neprotejați în fața creditorilor. În proiect se arată că românii care au datorii sau credite şi rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare şi coerente care să îi protejeze de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.



12