Guvernul, dator Constanţei cu subvenţia pentru încălzire

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul, dator Constanţei cu subvenţia pentru încălzire

Eveniment 07 Decembrie 2010 / 00:00 413 accesări

Şefii de administraţii locale, fie ele mici sau mari, speră că lucrurile se vor îndrepta şi vor putea folosi totuşi acei bani de care nu au avut voie să se atingă după emiterea ordonanţei de urgenţă prin care a trebuit ca cheltuielile primăriilor să fie reduse cu 20%. Guvernul nu se dezice de practicile cu care ne-a obişnuit în ultimii doi ani, prin care „uită“ sau întârzie să plătească subvenţia la agentul termic. Conform legislaţiei în vigoare, consumatorul plăteşte aprox 50% din preţul real al agentului termic, restul de preţ fiind suportat jumătate de către Guvern, jumătate de către administraţiile locale. Numai că Guvernul, după cum am amintit, uită să plătească sau plăteşte cu foarte mare întârziere partea sa din subvenţie, administraţiile locale încercând, atât cât îşi permit, să acopere şi această parte de bani pentru a nu înregistra datorii către furnizorul de agent termic. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat că, dacă procentul de cheltuieli de 20% va fi deblocat, Primăria s-ar putea să-i direcţioneze către subvenţia la energie termică pe care Guvernul nu a alocat-o nici până acum pentru Constanţa.



12