Rămăşiţele pedeliste ale fostului cabinet Boc, rămase la putere după demisia miniştrilor PSD, par să alcătuiască un fel de guvern de buzunar pe care Traian Băsescu are de gînd să-l poarte la butonieră pînă la alegeri. Imaginea acestui cabinet „Boc II” este de-a dreptul jalnică, iar graba cu care premierul a anunţat deblocări de fonduri bugetare, pînă acum inaccesibile miniştrilor PSD, ca şi lansarea unor programe guvernamentale ce fuseseră lăsate în adormire administrativă, fac din acest cabinet un guvern marionaetă al preşedintelui. Nici nu cred că va rezista pînă la alegeri măcar, însă ştiu sigur că misiunea sa este să arunce cu nisip în ochii electoratului şi să pregătească o mare fraudă la alegerile prezidenţiale, în cazul în care apare riscul ca Traian Băsescu să piardă scrutinul! În acest moment, Şeful Statului poate ofta veninos, exclamînd în secret „Pohta ce-am pohtit”… El rămîne singurul personaj care poartă întreaga răspundere pentru declanşarea acestei crize politice fără precedent în România.
Aşadar, după 9 luni şi zece zile, primul cabinet Boc se destramă, începînd cu data de 1 octombrie. În aceeaşi seară, am urmărit cu atenţie mărturisirile pe care le-au făcut, la diferite posturi de televiziune, cîţiva dintre miniştri demisionari ai PSD. Cel mai mult m-a impresionat resemnarea lui Cristian Diaconescu, care nici nu mai găsea cuvinte pentru a califica mascarada ce s-a petrecut pe scena publică. În plus, am „citit” printre afirmaţiile făcute de Dan Nica o sinceră stupoare, ca dovadă a bunelor sale intenţii ministeriale, ceea ce arată încă o dată că PSD-ul a fost naiv, însă de bună credinţă. Este reacţia normală a unor oameni corecţi, politicieni profesionişti, care s-au confruntat din nou cu atitudinea iresponsabilă a lui Traian Băsescu. Animalul politic şi-a arătat colţii din ce în ce mai violent şi, vorba lui Emil Hurezeanu, „a început să joace tare”, pe măsură ce se apropie alegerile. A dat peste nas deputaţilor şi senatorilor cu propunerea de referendum pentru un parlament unicameral, a schimbat guvernul, a ordonat din culise schimbarea prefecţilor PSD, într-un cuvînt, şi-a dezvăluit a nu ştiu cîta oară cinismul politic, lipsa de caracter şi viclenia machiavelică! Acest om conduce România ca pe o feudă personală şi se pregăteşte să mai rămînă încă 5 ani la Cotroceni. Pentru asta, orice măsură, oricît de imorală ar fi ea, nu este imposibilă…
Stau şi mă întreb cum se vede tot acest bîlci politic din cancelariile europene sau chiar de peste ocean? Judecînd după tot ce s-a întîmplat pe scena autohtonă, în ultimele zile, România este mai aproape de Rusia, decît de Europa, nu doar din punct de vedere geografic, ci şi pentru că Traian Băsescu seamănă din ce în ce mai mult cu Vladimir Putin, chiar dacă rămîne o caricatură a liderului rus, aşa cum şi democraţia de la noi devine doar o caricatură, pe zi ce trece!