Guvernul de la Londra, dat în judecată în legătură cu închisorile secrete CIA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul de la Londra, dat în judecată în legătură cu închisorile secrete CIA

Externe 18 August 2009 / 00:00 390 accesări

Asociaţia britanică de apărare a prizonierilor Reprieve a anunţat luni că va da în judecată Guvernul britanic, pe tema predării în 2004, către forţele americane, a doi presupuşi terorişti, transferaţi apoi în Afganistan. Reprieve vrea să determine Guvernul britanic să facă publice numele celor doi, capturaţi de britanici în Irak, în februarie 2004 şi predaţi americanilor, înainte de a fi transferaţi la baza din Bagram, Afganistan. A dispune de identitatea lor ar permite asociaţiei să prezinte dosarul acestora în faţa unui tribunal, pentru a stabli dacă detenţia lor este sau nu legală. Asociaţia crede că cei doi sînt pakistanezi şi se numesc Salah el Din şi Saifullah, dar aceste elemente nu sînt suficiente pentru a-i identifica şi a le găsi familiile. Cabinetul de avocaţi Leigh Day and Co, care acţionează pentru Reprieve, a spus într-o scrisoare către ministrul Apărării, Bob Ainsworth, că cei doi s-ar putea să fi fost torturaţi sau supuşi la tratamente crude sau degradante. Marea Britanie a recunoscut în februarie că i-a capturat în Irak şi i-a predat unor agenţi americane, care apoi i-au dus în Afganistan, însă înainte, Londra asigurase în repetate rînduri că nu a fost implicată în scandalul curselor şi închisorilor CIA secrete din străinătate. John Hutton, care era atunci ministru al Apărării, a spus în Camera Comunelor că ambii erau membri ai grupării pakistaneze Lashkar-e-Taïba, apropiată de al-Qaida. ”Autorităţile britanice au datoria urgentă, morală, dar şi legală de a repara răul făcut celor doi deţinuţi”, a spus directorul Reprieve, Clive Stafford Smith. Ministerul Apărării a răspuns că examinează dosarul, dar a subliniat că ”aceşti indivizi sînt în custodia Guvernului american”.



12