Guvernul discută schimbarea legislaţiei privind veteranii şi personalul militar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul discută schimbarea legislaţiei privind veteranii şi personalul militar

Politică 16 Iulie 2008 / 00:00 977 accesări

Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, a declarat, ieri, că soldaţii români care participă la operaţiuni de menţinere a păcii în străinătate ar putea beneficia de anumite drepturi şi facilităţi în cazul în care au fost răniţi: „Intenţionăm statuarea unor drepturi pentru cei care au participat la operaţiuni militare şi au fost răniţi, iar dacă şi-au pierdut viaţa, a unor drepturi care le vor reveni urmaşilor, acestea incluzînd de la despăgubiri, la burse pentru copii, fie acordarea de facilităţi de orice tip, angajarea membrului de familie care rămîne în Ministerul Apărării”. Executivul a modificat şi completat, în urmă cu o lună, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2007. Potrivit acestui act, militarii mutilaţi de război vor fi împroprietăriţi cu cinci hectare de teren agricol sau 500 de metri pătraţi pentru a-şi construi o casă. De-asemenea, actul normativ include în categoria misiunilor cu potenţial de risc a celor desfăşurate pe teritoriul naţional, dar şi aplicarea în cazul personalului civil a prevederilor pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare. Meleşcanu a adăugat că, pînă acum, veteranii erau consideraţi doar aceia care au participat la Primul şi la al Doilea Război Mondial. De data aceasta se creează o a treia categorie, veterani fiind şi cei care au participat la operaţiuni de menţinere a păcii şi care au suferit în urma acestor operaţiuni. Totodată, legislaţia actuală prevedea doar posibilitatea de reintegrare în muncă pentru militarii care nu au suferit invalidităţi definitive, în timp ce noul act normativ stabileşte o serie de drepturi pentru militarii răniţi, dar şi pentru urmaşii acestora. Conform noilor prevederi legale, militarii răniţi şi cei care au rămas invalizi în urma acţiunilor militare vor beneficia de tratament în străinătate în cazul în care afecţiunile nu pot fi tratate în ţară, cu suportarea cheltuielilor reprezentînd costul tratamentului şi a cheltuielilor aferente din bugetul Ministerului Apărării, asistenţă pentru reconversie profesională şi reintegrare în muncă pentru invalizii de gradul III, proteze, orteze şi alte dispozitive medicale gratuite, tratament de recuperare gratuit în instituţiile medicale de profil, dreptul de a primi şi purta uniformă militară, după trecerea în rezervă sau în retragere. Pe perioada spitalizării, membrii familiilor acestora vor putea pot utiliza gratuit spaţiile de cazare din căminele militare. Persoanele care ajung în stare de invaliditate vor beneficia şi de acordarea unei indemnizaţii lunare care este diferenţiată în funcţie de gradul de invaliditate.

Beneficii legale într-un demers lent spre normalitate

Printre noile beneficii se numără scutirea de la plata abonamentului radio-tv, a abonamentului postului telefonic, acordarea a 12 călătorii gratuite interne dus-întors pe calea ferată sau 12 călătorii gratuite dus-întors pe căile fluviale, la alegere, într-un an calendaristic, precum şi acordarea de gratuitate pe mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi subteran, după caz. Militarii mutilaţi vor primi o indemnizaţie în valoare de 2,5 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. Militarii cu gradul I de invaliditate vor avea o indemnizaţie egală cu două solde de grad şi funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. Pentru gradul II de invaliditate, indemnizaţia prevăzută este de 1,35 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau după caz, salarii medii brute. Pentru gradul III de invaliditate, indemnizaţia va fi egală cu o soldă de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. Personalul armatei participant la acţiunile militare care, din cauza deficitului de teren, nu va putea fi împroprietărit va fi despăgubit cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii. Cuantumul despăgubirilor se va stabili prin hotărîre de guvern şi se actualizează anual.

Prevederile ce vizează personalul civil din armată

Personalului civil i se vor acorda, prin modificarea legislaţiei actuale, despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse în timpul şi din cauza serviciului militar în condiţiile stabilite de lege pentru soldaţii şi gradaţii voluntari. Se mai prevăd: cadrele militare, soldaţii şi gradaţii voluntari, precum şi personalul civil invalid au dreptul să cumuleze indemnizaţia de invaliditate cu pensia sau solda/salariul obţinut sau cu venituri suplimentare realizate prin activităţi în scop lucrativ. Personalul armatei române rănit în acţiuni militare beneficiază, pe lângă alte drepturi stabilite potrivit legii, de o indemnizaţie lunară în cuantum de două solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, salarii medii brute. Indemnizaţia se acordă de la data producerii afecţiunilor fizice dobîndite ca urmare a acţiunilor de luptă, accidentelor, pînă la data stabilirii situaţiei medico-legale.

Drepturile urmaşilor

Conform noilor prevederi, urmaşii militarilor decedaţi în urma unor acţiuni armate beneficiază de ajutoare şi despăgubiri în cuantumurile prevăzute de legislaţia în vigoare, dar şi de o indemnizaţie lunară egală cu solda lunară brută/salariul de bază brut pe care cel decedat l-a avut la data decesului, care se actualizează potrivit legii; de aceasta beneficiază urmaşii celor decedaţi care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi independente. De asemenea, aceştia vor beneficia de închirierea şi cumpărarea, cu prioritate, de locuinţe din fondul de locuinţe sociale al administraţiei publice, de asistenţă medicală gratuită în instituţiile medicale militare sau publice şi asigurarea de medicamente gratuite, de asistenţă psihologică gratuită. Ministerul Apărării va acorda bursele de studii pentru copiii persoanelor decedate, pe durata studiilor în instituţii civile de învăţământ, iar soţului supravieţuitor poate fi încadrat în rîndul personalului militar. Noul act normativ stabileşte că titlul onorific de „Militar Veteran” se poate acorda, prin hotărîre a Guvernului, şi personalului care, pe timpul misiunii, s-a remarcat prin acte exemplare de curaj şi devotament, indiferent de durata participării, la propunerea comandanţilor unităţilor din care au făcut parte.

Epilog

În ciuda faptului că România s-a aflat în marş forţat pentru integrarea în toate structurile geopolitice şi militare ale lumii civilizate, în prezent se poate discuta doar de o prezenţa formală a ţării noastre în rîndul acestora. Deşi sînt salutare măsurile de normalizare în domeniul legislativ amintit, întîrzierea acestora evidenţiază o realitate tristă prin care clasa politică se distanţează major nu numai de nevoile românilor, dar, mai ales, de valorile acestui popor, prea dureros transformate în sloganuri electorale. Trist este şi detaliul pe care un jurnalist se simte încă obligat să-l amintească şi azi, în 2008, la înmormîntarea vreunui militar căzut în timpul vreunei misiuni militare: „ costurile au fost suportate de Ministerul X...”



12