Guvernul Franţei, remaniat!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul Franţei, remaniat!

Externe 16 Octombrie 2018 / 13:29 630 accesări

Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma "o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic rămâne acelaşi", a anunţat marţi palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro. "Această echipă guvernamentală îşi va înscrie acţiunea în continuitatea politicii desfăşurate de guvern şi a calendarului de reforme pentru lunile care vor veni", a adăugat preşedinţia.

Remanierea, anunţată printr-un comunicat de presă, s-a decis în urma unor consultări intense între preşedintele Emmanuel Macron şi prim-ministrul Edouard Philippe.

Christophe Castaner, de 52 de ani, a fost numit ministru de interne în locul lui Gerard Collomb şi îl va avea ca adjunct pe fostul şef al Direcţiei generale a securităţii interne (DGSI), desemnat secretar de stat. Practic, demisia de pe 2 octombrie a ministrului Gerard Collomb a declanşat remanierea guvernului. Castaner, un apropiat al lui Emmanuel Macron, ocupa până acum postul de ministru secretar de stat pentru relaţia cu parlamentul. După ce a fost numit, Christophe Castaner a anunţat că va renunţa la funcţia de delegat general al formaţiunii La République en marche (LREM), pe care o ocupa din noiembrie. "În ceea ce mă priveşte se întoarce o pagină. Voi demisiona în zilele următoare din funcţie", a precizat Castaner.

Se aştepta ca liderul francez să facă remanierea săptămâna trecută, dar Emmanuel Macron a anunţat că vrea să aştepte mai mult timp pentru a se asigura că ia deciziile potrivite, notează Reuters. Pe de altă parte, oponenţii săi susţin că asta ridică întrebări privind gradul de experienţă al membrilor partidului său.

Un oficial din biroul lui Macron a descris noul cabinet drept unul "dinamic". "Avem atât nume noi cu o reputaţie în domeniul lor de expertiză, care vor întări eficienţa guvernului, cât şi alte nume care au profil mai larg", a spus oficialul citat.

Ministrul de finanţe Bruno Le Maire, care a fost vârful de lance al demersului de reformă al lui Macron în zona euro, şi ministrul de externe Jean-Yves Le Drian şi-au păstrat posturile. Majoritatea noilor numiri s-au făcut în portofolii care nu sunt de cea mai mare importanţă, precum agricultură, cultură sau ministru pentru teritoriile de peste mări, notează Reuters. În total au fost însă opt numiri în cadrul remanierii.

Jacqueline Gouraulta fost numită în fruntea unui mare Minister al Teritoriilor, avându-i alături pe Sebastien Lecornu, numit ministru pentru colectivităţile teritoriale, şi Julien Denormandie, ministru al oraşului şi locuinţei. Jacqueline Gourault l-a înlocuit pe Jacques Mézard, care a părăsit guvernul.

Fostul cadru al partidului Les Républicains (dreapta), Franck Riester, a fost numit ministru al Culturii, în locul lui Francoise Nyssen. Această figură de prim-plan a lumii editurilor a fost pusă într-o situaţie dificilă de mai multe dosare şi a fost recent vizată indirect de o anchetă judiciară în birourile pariziene ale editurii Actes Sud, pe care le-a condus înainte de a deveni ministru.

Centristul Marc Fesneau (Modem) devine ministru secretar de stat pentru relaţia cu parlamentul, înlocuindu-l în funcţie pe Christophe Castaner. În postul de ministru al Agriculturii, senatorul Didier Guillaume îl înlocuieşte pe Stephane Travert, un fost socialist ca şi el. De asemenea, au fost numiţi în funcţii mai mulţi secretari de stat, precum Emmanuelle Wargon, Christelle Dubos, Agnčs Pannier-Runacher şi Gabriel Attal. Prezentată mai întâi ca o remaniere minimă, schimbarea de compoziţie a guvernului a câştigat în amploare de-a lungul zilelor, potrivit AFP.

Evocată pentru o perioadă, ipoteza unei demisii a guvernului şi a unui nou discurs de politică generală a lui Edouard Philippe în faţa Adunării naţionale a fost exclusă la începutul ultimei săptămâni. Răstimpul trecut pentru a finaliza noua echipă guvernamentală, foarte neobişnuit în Franţa, a atras criticile opoziţiei, care a denunţat "o imensă febrilitate la vârful statului, cu o succesiune de erori şi o incapacitate de a alege o direcţie". De asemenea, opoziţia a apreciat că Emmanuel Macron şi Edouard Philippe s-ar fi aflat într-un "conflict" privind arhitectura viitorului guvern. Executivul, deşi nu a negat exista unor "discuţii", a infirmat zvonurile de dezacord.

Această săptămână a fost marcată în Franţa şi de mai multe dosare internaţionale pentru preşedinte, care l-a primit luni pe omologul său sud-coreean şi care se va întâlni miercuri cu premierul japonez, urmând ca apoi să se deplaseze la un summit european crucial privind Brexitul.

Taguri articol


12