Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) condamnă măsurile iniţiate de Guvernul României, prin care mii de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) urmează să fie disponibilizaţi. Reprezentanţii FACIAS susţin că prin disponibilizarea personalului răspunzator de protecţia cetăţeanului şi siguranţa naţională se vor aduce prejudicii atât persoanelor lezate în drepturile lor (aproape 10.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, cadre militare), cât şi tuturor cetăţenilor României. FACIAS subliniază că o primă posibilă consecinţă ar putea-o reprezenta creşterea ratei infracţionalităţii pe fondul crizei economice şi a numărului insuficient de poliţişti şi jandarmi responsabili de apărarea ordinii publice. În plus, prin neîncadrarea în unităţile MAI a viitorilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie se îngrădeşte exercitarea dreptului la muncă, întrucât studiile frecventate de aceştia au avut ca finalitate explicită accederea la un post în cadrul MAI. Un alt aspect important este reprezentat de periclitarea aderării României la spaţiul Schengen, în condiţiile în care în luna iulie va fi analizat raportul privind lupta impotriva justiţiei şi corupţiei, urmat de o perioadă de probă pentru ţara noastră. Mai mult, reprezentanţii FACIAS spun că incoerenţa Guvernului Boc este demonstrată încă o dată prin încălcarea flagrantă a unuia dintre obiectivele asumate în Programul de guvernare 2009-2012 ce vizează chiar „Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni, combaterea infracţionalităţii, a terorismului şi criminalităţii transfrontaliere, combaterea traficului şi consumului de droguri“. „Acest scop nu poate fi dus la îndeplinire prin îndepărtarea din serviciu a peste 10.000 de angajaţi şi prin neîncadrarea în MAI a celor special pregătiţi pentru creşterea gradului de siguranţă“, susţine FACIAS.