Guvernul irakian a decis să acorde recompense de până la 85.000 de dolari pentru informaţii referitoare la maşini-capcană, a declarat premierul Nuri al-Maliki. El a anunţat instituirea unui comitet de coordonare comun pentru informaţii şi securitate, care va coopera cu cetăţenii, pentru a anihila celulele teroriste. Ministrul irakian al Apărării, Abdel Qader Obeidi, a cerut, sâmbătă, în faţa Parlamentului, fonduri pentru plătirea informatorilor, în situaţia în care autorităţile dispun de puţine informaţii referitoare la insurgenţi. Deputaţii au criticat lipsa de coordonare între ministrul de Interne şi cel al Apărării, potrivit parlamentarului şiit Imane al-Assadi, membru al Consiliului Superior Islamic din Irak (CSII). Trei maşini-capcană au explodat marţi, la Bagdad, provocând moartea a patru persoane şi rănirea altor 14. La 8 decembrie, cinci vehicule, dintre care patru conduse de atentatori sinucigaşi, au explodat în capitala irakiană, incidente soldate cu 127 de morţi şi 448 de răniţi.
Insurgenţii irakieni au interceptat imagini de la avioanele fără pilot americane, folosind o aplicaţie informatică Windows în valoare de 26 de dolari, care le permite să urmărească operaţiunile aparatelor de spionaj, dezvăluie “Wall Street Journal”. Hackeri care colaborează cu insurgenţii irakieni pot afla care zone ale Irakului sunt supravegheate de armata americană. Deocamdată nu există indicaţii că insurgenţii ar fi avut acces şi la imagini din Afganistan. Un ofiţer al forţelor aeriene americane a declarat că noi tipuri de aeronave de recunoaştere, atât cu pilot, cât şi fără pilot, vor fi utilizate în Afganistan, în contextul suplimentării efectivelor internaţionale. Insurgenţii au putut accesa imaginile transmise de avioanele fără pilot Predator întrucât acestea nu utilizează date criptate. Avioanele Predator transmit imaginile prin intermediul sateliţilor, existând riscul ca datele să fie interceptate de hackeri dotaţi cu antene parabolice, modemuri de satelit sau o aplicaţie SkyGrabber Windows.