Guvernul îşi asumă luni răspunderea pentru legea votului uninominal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul îşi asumă luni răspunderea pentru legea votului uninominal

Politică 25 Octombrie 2007 / 00:00 629 accesări

Guvernul Tăriceanu a decis să-şi asume pentru a patra oară răspunderea în faţa Parlamentului, de această dată pe votul uninominal, după ce a girat în faţa Legislativului legile proprietăţii şi ale justiţiei, reforma în sănătate şi reconstrucţia ţării după inundaţiile din 2005 şi a trecut de două moţiuni de cenzură. Conform art. 114 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Acelaşi articol mai prevede că Executivul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată. Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. “În cazul în care şeful statului cere reexaminarea legii adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”, precizează Constituţia. Executivul a aprobat ieri proiectul de lege privind votul uninominal pentru care îşi asumă răspunderea. Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a anunţat că Executivul a trimis Parlamentului proiectul de lege, iar acesta a intrat în dezbateri în şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere. Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu a explicat că proiectul de lege pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament este cel aprobat de Comisia de cod electoral şi iniţiat de PNL, PD şi PSD. Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au decis că Guvernul şi va asuma răspunerea în Parlament pe legea votului uninominal luni, 29 octombrie, pînă în data de 26 octombrie putînd fi depuse amendamente la proiect. O eventuală moţiune de cenzură ar putea fi de depusă pînă joi, 1 noiembrie, urmînd să fie prezentată în 5 noiembrie, în şedinţă comună a celor două Camere, şi dezbătută în 8 noiembrie. Liderul grupului PD din Camera Deputaţilor, Cristian Rădulescu, a declarat că a susţinut la şedinţă amînarea cu două zile a graficului asumării răspunderii Guvernului, însă nu a fost aprobată propunerea sa.

Proiectul de lege privind votul uninominal aprobat de Guvern defineşte norma de reprezentare pentru calcularea numărului de senatori şi deputaţi şi votul în baza cărţii de alegător, noile reguli urmînd să fie aplicate de la primele alegeri pentru Parlamentul României. Prin proiect, cetăţenii cu drept de vot pot alege candidaţi individuali, reprezentanţi ai formaţiunilor politice sau candidaţi independenţi. Premierul Tăriceanu a arătat că rămîne consacrat, în legislaţie, principiul constituţional al caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. Potrivit prim-ministrului, proiectul are în vedere scăderea numărului de parlamentari, prin definirea normei de reprezentare pentru calcularea numărului de senatori şi deputaţi. Numărul parlamentarilor aleşi va fi în funcţie de populaţia României. Premierul a precizat că în proiect este \"clar specificată\" modalitatea de repartizare a mandatelor, astfel încît să fie reprezentare proporţională, între numărul de voturi şi numărul de mandate. El a spus că proiectul prevede şi respectarea principiului constituţional al reprezentării minorităţilor naţionale. Premierul a mai arătat că documentul prevede că votul va fi exercitat pe baza cărţilor de alegător pentru prevenirea votului multiplu. În ceea ce priveşte campania electorală, este garantat dreptul la exprimare prin accesul la mass-media.



12