Este oficial! Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este de 0 lei şi 0 bani, ca urmare a „grijei” acordate de autorităţile centrale. Pentru a evita această situaţie, deloc plăcută, conducerea DGASPC a tras nenumărate semnale de alarmă încă de la începutul anului, în speranţa că bugetul alocat instituţiei va fi mărit în aşa fel încît să existe bani pînă la sfîrşitul lui 2008. „Am trimis adrese la Ministerul Finanţelor, la Ministerul Muncii, la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi la Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap. Nu am primit niciun răspuns. Noi ne aflăm în subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, instituţie care este ordonatorul nostru principal de credite, dar banii pentru buget sînt alocaţi de la bugetul de stat”, a adeclarat directorul general al DGASPC, Petre Dinică. Pe lîngă faptul că instituţia nu mai are bani să plătească salariile angajaţilor, care, prin bunăvoinţa Ministerului Finanţelor, au devenit voluntari de la 1 septembrie, nu mai există fonduri nici pentru îngrijirea corespunzătoare a celor aproximativ 1.750 de adulţi şi copii din centrele de plasament şi de îngrijire de pe raza judeţului Constanţa, din subordinea DGASPC. Aceştia au nevoie, zilnic, de hrană, materiale igienico-sanitare, medicamente, iar lunar trebuie plătite facturile la apă, lumină şi energie electrică. Singurul mod în care instituţia poate ieşi din impas este ca Guvernul să aprobe o rectificare bugetară în octombrie. „Eu nu voi avea bani să-mi plătesc salariaţii luna aceasta, lucru de neacceptat. Nu poţi să te aştepţi ca oamenii să lucreze fără să fie plătiţi. Dacă rectificarea de buget nu va veni, mă aştept ca asistenţii sociali să înceapă o serie de proteste. Mai mult, dacă banii nu ne vor sosi în octombrie, o parte dintre furnizori, în special cei de alimente, nu ne vor mai putea onora comenzile, nu pentru că nu ne înţeleg situaţia, ci pentru că este posibil ca ei să dea faliment din cauza faptului că noi nu le-am plătit datoriile. Ce ne vom face atunci cu adulţii şi copiii pe care îi avem în grijă?”, a afirmat Petre Dinică. Din cauza lipsei fondurilor, instituţia a acumulat deja, din a doua jumătate a lunii august şi pînă acum, datorii de aproximativ 2.000.000 lei. Pentru a putea funcţiona corespunzător, DGASPC ar fi avut nevoie de un buget de 61.071.541 de lei, bugetul alocat pe 2008 fiind de numai 38.921.000 lei.