Un apartament încălzit pe timpul iernii va deveni un lux pe care tot mai puţini români şi-l vor putea permite. Directorii tuturor regiilor autonome de distribuţie a energiei termice (RADET) din ţară s-au întâlnit, vineri, la Constanţa, în cadrul şedinţei periodice a Asociaţiei Profesionale COGEN România (din care fac parte principalii producători şi distribuitori de energie termică din 32 de oraşe ale ţării - n.r.). Principala temă de discuţie a fost eliminarea subvenţiei acordate de Guvern pentru încălzire. Directorul din cadrul Direcţiei Generale pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Liviu Grădinaru, prezent la întrunire, a declarat că un proiect de ordonanţă care să elimine subvenţia la încălzire ar putea apărea săptămâna viitoare pe site-ul MAI. „Este în lucru şi ar putea apărea săptămâna viitoare pe site-ul ministerului un proiect de ordonanţă care elimină subvenţia acordată de la stat pentru energie termică, acel maxim 45%”, a afirmat Grădinaru. Cu alte cuvinte, începând din această iarnă, românii vor fi nevoiţi fie să tremure de frig în propriile case, fie să folosească întregul salariu, până la ultimul leu, pentru a plăti căldura.
AJUTOARELE FINANCIARE PENTRU ÎNCĂLZIRE VOR FI SUPORTATE NUMAI DE CĂTRE PRIMĂRII, ÎN LIMITA BUGETULUI LOCAL, ŞI VOR FI ACORDATE FAMILIILOR ALE CĂROR VENITURI SE SITUEAZĂ SUB 2.500 DE LEI
În cazul unei singure persoane, venitul acesteia trebuie să fie sub 1.000 de lei pentru a beneficia de ajutor.
250 DE LEI PENTRU GIGACALORIE. Potrivit primelor calcule estimative realizate de reprezentanţii RADET Constanţa, locuitorii municipiului nostru care nu se încadrează în limita pentru subvenţii vor trebui să plătească 250 de lei pentru gigacalorie. „Dacă se scoate această compensare, preţul va creşte în Constanţa de la 170 de lei pe gigacalorie, cât este în prezent, până la 250 de lei. Toate oraşele din România beneficiau de compensare de combustibil de până la 45%, iar dacă aceasta va fi scoasă înseamnă că în toată ţara va creşte preţul la încălzire”, a declarat directorul RADET Constanţa, Ilie Rachieru. Chiar dacă suma din factura la căldură va creşte, pierderile pe reţea se vor menţine, principalul motiv fiind faptul că România nu are banii necesari pentru lucrări de modernizare a sistemului, dar şi din cauză că marii agenţi economici au renunţat la sistemul de stat. În medie, UE înregistrează pierderi termice de 19,5%, în timp ce România ajunge la pierderi de peste 32%. La nivelul municipiului Constanţa nu sunt, însă, motive de îngrijorare. Potrivit directorului RADET, pierderile de agent termic ajung la doar 13%, fiind mult sub media europeană.