Guvernul novergian, salvat de un acord asupra bugetului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul novergian, salvat de un acord asupra bugetului

03 Decembrie 2016 / 21:12 414 accesări
Erna Solberg

Erna Solberg

Guvernul de dreapta de la Oslo, amenințat în cursul săptămânii de o serie de neînțelegeri în privința bugetului, a fost salvat sâmbătă de un acord negociat în ultimul moment, a informat presa norvegiană, potrivit AFP.

Postul național de radioteleviziune NRK, cotidianul Aftenposten și tabloidul VG au citat surse apropiate guvernului care s-au referit la încheierea crizei.

Minoritar în parlament, executivul condus de Erna Solberg avea termen până luni pentru a găsi un acord cu aliații săi de centru, democrat-creștinii și/sau liberalii, și a obține o majoritate dispusă să adopte proiectul său de lege a finanțelor pe 2017.

Negocierile au debutat sub semnul tensiunilor. Liberalii și democrat-creștinii au considerat inacceptabile propunerile guvernului (conservatori și dreapta populistă) privind fiscalitatea și insuficientă politica acestuia pentru mediu.

Potrivit presei norvegiene, compromisul de sâmbătă a constat în suplimentarea bugetului cu șase miliarde de coroane (670 de milioane de euro) pentru măsuri legate de climă și mediu, politică familială, educație și cercetare, precum și transportul feroviar.

Taguri articol


12