Guvernul Boc anunţă românii că a venit timpul să strângă bani pentru o iarnă friguroasă, în condiţiile în care subvenţia la căldură care era acordată de Executiv nu mai vine. “Noi, practic, în acest an, am avut un fond pentru subvenţionarea gigacaloriei, am epuizat aceste fonduri, urmând ca în cursul acestei veri toată acţiunea de subvenţii să se treacă la Ministerul Muncii”, a declarat ministrul Traian Igaş. Afirmaţia ministrului Igaş vine după ce, în urmă cu câteva zile, premierul Emil Boc anunţa că subvenţiile guvernamentale la încălzire se vor sista, urmând ca numai persoanele cu venituri reduse să primească ajutoare de încălzire pentru a compensa lipsa subvenţiilor. Eliminarea subvenţiilor centrale la încălzire ar urma să se facă din această toamnă, însă autorităţile locale vor putea în continuare să subvenţioneze energia termică. În aceste condiţii, constănţenii trebuie să se gândească serios cu ce bani vor plăti căldura la iarnă, având în vedere că Primăria Constanţa nu poate suporta şi partea de subvenţie ce revine Guvernului. Mai grav este faptul că acelaşi Guvern are restanţe către municipalitatea constănţeană, restanţe ce datează din anul 2008. De ce? Pentru că la Constanţa nu este un primar de aceeaşi culoare politică cu guvernanţii, reprezentanţii Guvernului au direcţionat fondurile pentru subvenţie către oraşele portocalii. Tratamentul discriminatoriu a fost semnalat în nenumărate rânduri de primarul Radu Mazăre, care a declarat, de curând, că Guvernul, prin atitudinea sa discriminatoare, poate lăsa locuitorii oraşului fără căldură în case. Dar pe cine din Guvern mai interesează acest aspect? Pedeliştii aflaţi la putere nu se interesează decât de propriile buzunare şi interese.