Guvernul a extins pînă la sfîrşitul anului 2010 termenul în care salariaţii disponibilizaţi prin concedieri colective de la Regia Naţională a Pădurilor Romsilva pot beneficia de măsuri de protecţie socială şi a fixat numărul de salariaţi disponibilizaţi la 4.240 persoane. Modificările au fost efectuate printr-o hotărîre aprobată recent de Executiv, cifra persoanelor disponibilizate fiind raportată şi la anii anteriori. Romsilva a anunţat, în vara acestui an, că va disponibiliza, pînă la sfîrşitul anului, 447 de salariaţi, după ce a concediat circa 550 de angajaţi în primele şase luni, ca parte a programului de restructurare a regiei, în urma retrocedării terenurilor forestiere către foştii proprietari. Astfel, numărul total al salariaţilor Romsilva vizaţi de măsurile de concediere colectivă în 2009 este de 982 de persoane. În prezent, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva are 20.370 de angajaţi. Pînă la sfîrşitul anului 2006 au fost concediaţi 798 de salariaţi din cadrul Romsilva, în anul 2007 încă 1.075 de de angajaţi, iar pînă la sfîrşitul anului 2008 au fost disponibilizaţi alţi 550 de salariaţi.