Guvernul riscă să nu poată adopta ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul riscă să nu poată adopta ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare

Politică 14 Iunie 2016 / 22:47 560 accesări

Vicepreședintele Comisiei juridice din Senat, Ovidiu Donțu, a declarat, marți, că Guvernul riscă să nu poată adopta ordonanțe în perioada vacanței parlamentare întrucât proiectul de lege în acest sens a fost întocmit neprofesionist.

Donțu a spus că în proiectul de lege sunt prevăzute modificări ale unor legi organice, dar că nu sunt precizate ce norme ar urma să fie modificate, iar prin ordonanță, conform deciziei Curții Constituționale se pot modifica doar norme cu caracter ordinar din legi organice.

”Nu am văzut ce norme vor să modifice”, a spus senatorul PSD care a menționat că i s-a pus în vedere Guvernului să trimită expunerea de motive.

El a arătat că Guvernul nu și-a făcut temele și că riscă ca proiectul legii de abilitare să nu fie adoptat, ceea ce va face ca Guvernul să nu poată emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, ceea ce ar putea fi comparată cu o semi-moțiune de cenzură.

”Poate să rămână peste vară cu această semi-moțiune”, a spus Donțu.

El nu a exclus posibilitatea ca Parlamentul să-și mărească sesiunea extraordinară la sfârșitul acestei sesiuni ordinare și înaintea începerii sesiunii de toamnă pentru a dezbate modificările pe care Guvernul intenționează să le adopte prin ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare.



12