Ultima notă trimisă de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a fost, din nou, contestată de liderii sindicatelor din învăţământ. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au declarat că cerinţele din nota ministerială transmisă inspectoratelor şcolare ...
Deşi a făcut progrese considerabile, România mai are de lucrat în ceea ce priveşte drepturile copilului. Este concluzia la care s-a ajuns, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Convenţiei ONU privind Drepturile Copilului. Potrivit secretarului general al Direcţiei de Monitorizare a Autorităţii ...
Guvernul României a alocat Ministerului Sănătăţii (MS) fonduri suplimentare de opt milioane lei pentru completarea drepturilor salariale acordate personalului din sistemul sanitar, în lunile noiembrie şi decembrie ale acestui an. Secretarul de stat în MS, dr. Cristian Anton Irimie, i-a informat ieri, pe ...
România intenţionează să acorde Republicii Moldova un set de 400.000 doze de vaccin antigripal cu tulpină pandemică, detaliile acestei donaţii urmând să fie stabilite în perioada imediat următoare. Subiectul a fost discutat la reuniunea interministerială de lucru în vederea implementării acordurilor ...
68 de noi îmbolnăviri în România Alte 68 de cazuri de gripă nouă au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, numărul total ajungând la 1.465 de la debutul pandemiei, dintre care cele mai multe în municipiul Bucureşti, respectiv 14 cazuri, şi în judeţele Botoşani (13) şi Bacău (12) ...
NOI ÎMBOLNĂVIRI LA CONSTANŢA Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa au anunţat că, în perioada 6-8 noiembrie 2009, în judeţul nostru au fost confirmate două noi cazuri de gripa A/H1N1: o persoană contact de caz confirmat în localitatea Sinaia şi o persoană venită ...
În temeiul art. 712 alin. 2 din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul Constanţa aduce la cunoştinţă faptul că, la data de 12 noiembrie 2009, ora 14:00, va avea loc la sediul din Constanţa, str. Traian nr. 23 - sala de şedinţă ...
La Conferinţa finală a proiectului Concertour - Accesibilitate, Strategii, Soluţii şi Servicii pentru îmbunătăţirea Turismului European Sustenabil, care a avut loc la Roma, a fost desemnat câştigător proiectul \"Turism la Marea Neagră\", implementat de Primăria Municipiului Constanţa în cadrul ...
Plenul reunit al celor două Camere a decis, ieri, cu majoritate de voturi, completarea ordinii de zi cu două noi puncte care vizează adoptarea unei declaraţii şi a unei hotărâri politice privind respectarea indicatorilor macroeconomici şi transmiterea unui proiect de buget. Secretarul Camerei Deputaţilor ...
Reprezentanţii patronatelor UGIR 1903 şi CONPIROM consideră că, dacă nu vor fi acordate tranşele III şi IV din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi tranşele de la Comisia Europeană (CE), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BM), România va ...
Guvernul României dispreţuieşte românii care şi-au ales primari de altă culoare decît cea portocalie. Dovadă este Hotărîrea de Guvern nr. 1218/12.10.2009, prin care 160 de milioane de lei au fost alocaţi primăriilor cu edili de la PD-L, pentru subvenţionarea energiei termice pentru această iarnă ...
Cinci luptători din Gruparea de Jandarmi Mobilă (GMJ) „TOMIS” au fost selecţionaţi pentru a participa la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo sub egida Uniunii Europene (EULEX). Detaşamentul de Jandarmi români, format din 115 luptători din toată ţara, destinat să ...
Liderul PD-L Gheorghe Flutur a declarat, luni, că PD-L are disponibilitate totală pentru susţinerea lui Croitoru în formarea guvernului. “Conducerea partidului a fost mandatată de BPN să participe la sediul central PD-L din Aleea Modrogan, la întîlnirea cu premierul desemnat Lucian Croitoru, la care vom ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar - a comunicat, ieri, că amînă acţiunea de protest stabilită pentru data de 20 octombrie, aceasta urmînd să fie organizată la cinci zile după investirea noului guvern. „Datorită ...
Comunitatea de romi din colonia Columbia - zona Prund, din Cernavodă, va beneficia de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului de Intervenţii Prioritare prin intermediului Fondului Român de Dezvoltare Socială. În cadrul Programului de Intervenţii Prioritare (PIP), Primăria Cernavodă, în parteneriat ...
Comisia Europeană (CE) nu comentează situaţia politică din România după adoptarea moţiunii de cenzură şi căderea Guvernului, purtătorul de cuvînt al instituţiei, Mark Gray, apreciind că este “vorba despre subiecte interne ale unui stat membru”, asupra cărora comisia nu se pronunţă. În ...