Guvernul rus a închis ancheta asupra accidentului aviatic din Smolensk

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Guvernul rus a închis ancheta asupra accidentului aviatic din Smolensk

Externe 19 Ianuarie 2011 / 00:00 382 accesări

Guvernul rus a ordonat închiderea anchetei Comitetului Interguvernamental al Aviaţiei pe tema accidentului aviatic din Smolensk. Prăbuşirea avionului prezidenţial polonez la Smolensk a fost provocată de refuzul piloţilor de a se îndrepta spre un alt aerodrom, a anunţat, săptămâna trecută, şefa Comitetului de Aviaţie din Rusia, prezentând raportul final al anchetei. ”Piloţii au primit mai multe mesaje despre condiţiile meteo proaste de pe aerodrom. Informaţiile au fost furnizate de controlorii aerieni belaruşi, de către cei din Smolensk şi de către echipajul unui avion polonez Iak-40 care aterizase mai devreme pe aeroportul din Smolensk. Totuşi, echipajul avionului polonez a decis să nu îndrepte aeronava spre alt aeroport”, a spus ea. Echipajul şi-a asumat riscuri nejustificate, a subliniat Tatiana Anodina. ”Şeful echipajului avea ca obiectiv aterizarea cu orice preţ”, a subliniat ea. Potrivit acesteia, prezenţa comandantului forţelor aeriene poloneze, Andrzej Blasik, la bordul avionului a exercitat o presiune psihologică asupra piloţilor. Accidentul aviatic din Smolensk, din aprilie, s-a soldat cu moartea a 96 de persoane - membrii elitei politice şi militare a Poloniei. Varşovia a criticat aspru raportul final rus.

Controlorii ruşi de la aerodromul din Smolensk, unde avionul preşedintelui polonez Lech Kaczynski s-a prăbuşit în aprilie, au indus în eroare piloţii în legătură cu poziţia aeronavei, a anunţat, ieri, la Varşovia, comisia poloneză de anchetă. Cu câteva minute înainte de aterizare, când avionul polonez se afla de fapt mai sus de 130 de metri şi deviase cu 80 de metri de la axa pistei, controlorii ruşi au declarat că poziţia acestuia este corectă, în loc să someze piloţii să rectifice cursul, a declarat un oficial din cadrul comisiei.

În ciuda acestor contradicţii, polonezii spun că în ultimii 20 de ani, atitudinea lor faţă de Rusia s-a schimbat în bine, în timp ce atitudinea pozitivă faţă de americani a înregistrat o diminuare. Potrivit unui sondaj CBOS, în 1993, când majoritatea respondenţilor aveau o atitudine pozitivă faţă de societatea americană, poloenzii erau mai puţin entuziaşti faţă de ruşi. În 1993, 56% aveau o atitudine nefavorabilă faţă de ruşi, în timp ce acum, puţin peste o treime mai au astfel de sentimente. În aceeaşi perioadă, atitudinea polonezilor faţă de americani a devenit mai puţin favorabilă, scăzând de la 62 la 43%. Potrivit sondajului, cele mai mari schimbări în atitudinea faţă de americani s-au înregistrat în 2004, anul intervenţiei SUA în Irak: proporţia polonezilor care aveau o atitudine pozitivă a scăzut la 45%. În privinţa ruşilor, 2010 a fost anul ce a adus o schimbare importantă în atitudinea polonezilor, care au devenit mai favorabili. Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.000 de adulţi.

Taguri articol


12