Guvernul seamănă dihonie între sindicate şi patronate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Codul Muncii. Discuţii separate

Guvernul seamănă dihonie între sindicate şi patronate

Eveniment 25 Februarie 2011 / 00:00 659 accesări

Având în vedere faptul că atât sindicatele cât şi patronatele resping modificările aduse de Guvern Codului Muncii, ceea ce dă de bănuit cu privire la adevăratul beneficiar al acestor schimbări, membrii Executivului au decis să aplice o nouă strategie în discuţiile pe marginea actului normativ. Mai exact, au încercat separarea reprezentanţilor angajaţilor de cei ai angajatorilor, în speranţa că, în acest mod, vor putea fi mai uşor de convins. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, că sindicatele şi patronatele au fost invitate separat la discuţii pe tema modificării Codului Muncii. Potrivit liderului sindical, prim-ministrul Emil Boc şi ministrul Ioan Botiş au chemat, astăzi, la Ministerul Muncii, sindicatele la ora 11.00 şi patronatele la ora 12.30. „I-am transmis premierului o scrisoare prin care i-am cerut să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor şi cei ai patronatelor împreună, nu separat. Dacă nu este de acord cu solicitarea noastră, sindicatele nu se vor prezenta vineri (astăzi - n.r.) la Ministerul Muncii”, a precizat Bogdan Hossu.

COMISIA EUROPEANĂ ÎNDEAMNĂ LA DIALOG SOCIAL. Modificările aduse de Executiv Codului Muncii au ajuns şi în atenţia Comisiei Europene. Reprezentanţii Cartel Alfa au informat Confederaţia Internaţională a Sindicalelor (ITUC), Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC) şi Organizaţia Internaţională a Muncii cu privire la „dialogul de faţadă” organizat şi susţinut de Guvern şi de ministrul Muncii pe marginea proiectului de modificare a Codului Muncii. La rândul lor, liderii ITUC şi ETUC, Sharan Burrow şi John Monks, au trimis punctul lor de vedere cu privire la propunerile de modificare a Codului Muncii şi a prevederilor conţinute de proiectul propus de Guvernul României comisarului european pe probleme economice, Olli Rehn, care a atras atenţia autorităţilor române că dialogul social are o importanţă deosebită în modificarea Codului Muncii. „Aş dori să confirm poziţia mea care se referă la faptul că dialogul social fructuos este de o importanţă deosebită”, se arată în răspunsul comisarului european. Din păcate, obiecţiile sindicatelor şi patronatelor privind schimbările aduse actului normativ nu au nicio valoare pentru guvernanţi.

CODUL MUNCII, FLEXIBILIZAT CHIAR CU RISCUL DEMITERII GUVERNULUI. Consilierul primului ministru, Andreea Vass, a declarat, ieri, că Guvernul va flexibiliza Codul Muncii chiar cu riscul demiterii. „Astăzi (ieri - n.r.) Guvernul îşi declară crezul politic asupra proiectului de ocupare a forţei de muncă. Fără o politică activă a ocupării pieţei muncii atât pe partea de cerere, cât şi a ofertei, nu putem vorbi de dezvoltarea economică a României pe termen scurt”, a spus Vass. Modificările Codului Muncii vor fi promovate prin angajarea răspunderii Guvernului în Parlament. Gestul Executivului este susţinut şi de şeful statului, Traian Băsescu, care a declarat că este „un suporter” al adoptarii proiectului noului Cod al Muncii prin asumarea răspunderii, în forma în care va fi adoptată de Guvern. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că actuala formă a Codului Muncii, propusă de Cabinetul Boc, va afecta negativ milioane de salariaţi din România. „Un subiect acut pentru milioane de români îl reprezintă dezbaterile pe Codul Muncii şi la legislaţia privind dialogul social. Vă vorbeşte un om care are suficiente informaţii să vă spună că ceea ce se pregăteşte din partea Guvernului va afecta în mod negativ, dacă se va ajunge la formula Guvernului, milioane şi milioane de salariaţi din România, din sectorul privat şi din sectorul public”, a declarat Geoană. Preşedintele Senatului apreciază că legislaţia muncii, aşa cum este propusă de Guvernul Boc, creează „disproporţie” în raportul dintre angajaţi şi marile corporaţii. Preşedintele Senatului a afirmat că, în condiţiile asumării răspunderii Guvernului pe Codul Muncii, depunerea unei moţiuni de cenzură de către opoziţie este „obligatorie”.



12