Guvernul „strânge cureaua“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reduceri de posturi

Guvernul „strânge cureaua“

Politică 12 August 2013 / 00:00 411 accesări

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunţă că va reduce numărul de posturi de la 304 la 291 şi că, urmare a acestei reorganizări a instituţiei, va organiza un examen în vederea selectării funcţionarilor publici. Potrivit MFE, concursul va fi organizat în 14 august şi va consta într-o probă scrisă. MFE menţionează că bibliografia, condiţiile de participare, respectiv lista funcţiilor publice pentru care se organizează examenul au fost publicate pe pagina web a ministerului, în 6 august. De asemenea, Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) va avea doi subsecretari, faţă de unul singur până acum, însă numărul maxim de posturi din instituţie şi unităţile subordonate se reduce cu 164, potrivit unei Hotărâri de Guvern care a fost publicată vineri în „Monitorul Oficial“. Actul normativ prevede că ministrul Tineretului şi Sportului este ajutat în activitatea de conducere de doi secretari de Stat şi doi subsecretari de Stat, numiţi prin decizie a prim-ministrului. Pe de altă parte, Guvernul a decis micşorarea numărului maxim de posturi pentru aparatul propriu al MTS, însemnând demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului, de la 202 la 171. De asemenea, numărul maxim de posturi pentru unităţile subordonate ministerului scade la 3.167, de la 3.300.



12