Curtea Constituţională (CC) a amendat Legea 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, după ce a constat că unele prevederi ale actului normativ generează discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor adresate autorităţilor. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a arătat că legea specială de reparaţie (Legea 10/2001), editată exclusiv în beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare. De asemenea, legea are aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind un termen de decădere în interiorul căruia persoanele îndreptăţite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la 14 februarie 2002. Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create între titularii notificărilor şi persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea că, odată înregistrată notificarea în condiţiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naşte dreptul de a redobîndi în natură imobilul, exceptînd desigur situaţiile limitativ enumerate de lege în care o asemenea măsură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, pentru unitatea deţinătoare se naşte obligaţia de a emite decizia de restituire în termen de 60 de zile. Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent -, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atît în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cît şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Curtea a mai constatat că prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispoziţiilor art.22 din Legea 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere a notificărilor de către persoanele îndreptăţite. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificînd în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea. Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întîrziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încît nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate, aşa cum s-a arătat în prealabil, în situaţii identice.

Reamintim că Guvernul Tăriceanu I şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru această lege care, acum, la trei ani de la adoptare a deveniot neconstituţională.