Guvernul ucrainean le-a interzis, marţi, angajatelor sale să mai poarte fuste scurte şi tocuri înalte la serviciu. Noile reglementări, date publicităţii de Guvern, le cer angajatelor să aibă ”o înfăţişare profesională în permanenţă”. În acest scop, ele trebuie să poarte tocuri medii, să nu se macheze excesiv sau să îşi dea cu prea mult parfum. Rochiile împopoţonate, materialele transparente sau hainele prea scurte sau prea decoltate sunt contrare imaginii unui funcţionar public responsabil şi nu trebuie purtate la serviciu, potrivit reglementărilor.
Femeile din Ucraina se îmbracă, în general, mai îndrăzneţ decât cele din Europa de Vest sau din SUA, tocurile cui înalte, machiajul excesiv şi hainele strâmte fiind comune pe străzi sau în birourile din oraşele mari ale ţării. În februarie, când preşedintele Viktor Ianukovici a fost învestit în funcţie, a introdus un cod vestimentar pentru bărbaţii angajaţi în Guvern. Aceştia trebuie să poarte sacou şi cravată. Oficialii din administraţia Ianukovici le-au sugerat în repetate rânduri oamenilor de afaceri şi reporterilor să respecte codul vestimentar atunci când se află în instituţiile guvernamentale, dar nu au avut succes.