Politica fiscal-bugetară a Guvernului va fi evaluată de către Consiliul Fiscal, votat în Parlament şi din care nu vor avea dreptul să facă parte persoane care, în ultimii doi ani, au lucrat ca miniştri, parlamentari sau lideri politici şi nici nu sunt rude de până la gradul II cu astfel de demnitari. Consiliul Fiscal va lucra ca autoritate independentă şi va fi compus din câte un reprezentant al Băncii Naţionale a României, Institutului Bancar Român, Asociaţiei Române a Băncilor, Academiei Române şi Academiei de Studii Economice, cu studii universitare în domeniul economic, bună reputaţie şi experienţă de minimum 5 ani în domeniul politicilor economice, bugetare sau financiare. Acest lucru este prevăzut în proiectul legii responsabilităţii fiscale, aprobat marţi de Guvern. Rectificările bugetare vor fi limitate la două revizuiri anuale şi nu vor fi efectuate în primele şase luni ale anului, iar cheltuielile totale ale bugetului general consolidat vor fi suplimentate la rectificare doar pentru plata serviciului datoriei publice şi a contribuţiei naţionale la bugetul Uniunii Europene. Guvernul va fi obligat, potrivit proiectului Legii responsabilităţii fiscale, să publice pe site-ul propriu un raport cu privire la situaţia economică şi bugetară a ţării cu cel puţin 60 de zile înaintea organizării alegerilor parlamentare. La raport trebuie ataşată o declaraţie semnată de primul ministru şi de ministrul Finanţelor, care să certifice că informaţiile din raport reflectă estimări realiste şi sunt comunicate de către toţi ordonatorii principali de credite.