Guvernul va negocia cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) neimpozitarea profitului reinvestit, deşi este constrîns de limitele deficitului bugetar stabilite în discuţiile cu cele două instituţii, a declarat, ieri, premierul Emil Boc. „Ştim că sînt unele lucruri scadente şi pe care trebuie să le realizăm, de exemplu neimpozitarea profitului reinvestit. Dorim să discutăm acest aspect atît cu CE, cît şi cu FMI, pentru a putea implementa şi această măsură. Trebuie găsit un echilibru şi trebuie găsită acceptarea celor două foruri importante cu care sîntem în parteneriat pentru deficitul bugetar”, a spus Boc. El a amintit că FMI şi CE au impus României, inclusiv prin acordul de împrumut, să respecte anumite limite ale deficitului bugetar. „Din nefericire, avem triple constrîngeri: avem o constrîngere legată de procedura deficitului excesiv declanşată împotriva României, a doua situaţie este dată de cadrul macroeconomic negociat cu CE şi FMI, de a rămîne în acest deficit de 4,6%, iar în al treilea rînd avem povara crizei economice, care ne obligă să asigurăm dezvoltarea economică a ţării. Dar cînd doreşti să apeşi cel mai tare pe acceleraţie, te uiţi şi vezi că nu poţi ieşi din nişte deficite pe care le ai ca şi constrîngere şi din partea UE, şi din partea FMI”, a afirmat premierul.