Preşedintele Republicii Franceze a remaniat guvernul pentru a forma "o echipă reînnoită, cu un nou suflu, dar al cărei mandat politic rămâne acelaşi", a anunţat marţi palatul Elysée, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro. "Această echipă guvernamentală îşi ...
CNAS a reglementat situația financiară a centrelor de permanență din toată țara, iar gărzile efectuate de medici la aceste centre vor fi plătite până la finalul acestei săptămâni. Centrele de permanență sunt în relații contractuale cu casele județene de asigurări de sănătate ...
Este absurd să acuzi Rusia de minciună, a reacţionat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, după ce Londra a calificat drept „minciuni şi fantezii” afirmaţiile făcute joi într-un interviu pentru RT (Russia Today, pro-Kremlin) de către cei doi ruşi, acuzaţi de ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a stabilit ca nerespectarea termenului de dotare cu noile case de marcat să intre temporar sub incidenţa Legii prevenirii, iniţiativa ministerului fiind aprobată miercuri de Executiv. Potrivit unui comunicat al MFP remis AGERPRES, măsura, care va fi în vigoare ...
Joi, 23 august, în intervalul orar 12.00 - 14.00, 13 organizații vor picheta Ministerul Agriculturii pentru a atrage atenția opiniei publice în legătură cu dezastrul provocat economiei rurale de către cei care gestionează pesta porcină africană la nivel naţional. Organizațiile participante la ...
Români, mai aveţi 10 zile să vă depuneţi la ANAF cererile de restituire a taxei auto! Aceste documente pot fi depuse la ANAF cel mai târziu până la 31 august 2018, prevede procedura adoptată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 52/2017. Taxa auto a fost în vigoare, sub diverse ...
Un proiect de OUG privind înăsprirea legislației pentru intrarea în insolvență este în lucru în cadrul Guvernului, a declarat, la Antena 3, consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov. El a mai spus din nou că „amnistia fiscală se face, nu se discută“ și că ...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, s-au întâlnit miercuri, la Parlament, pentru a discuta despre forma finală a legii pensiilor, care ar urma să fie prezentată joi. Dragnea spunea că această lege ar urma să "reaşeze un sistem uriaş şi care a tot ...
Ambasadorul rus la Atena a criticat vineri guvernul grec, acuzându-l că "dezamăgeşte" Moscova, pe fondul unei dispute bilaterale privind integrarea Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei în NATO, relatează France Presse. Andrei Maslov a postat patru mesaje critice în limba greacă pe ...
Guvernul spaniol menţine articolul 155 din Constituţie după ce în guvernul regional au fost numiţi arestaţi şi fugari. Astfel. prim-ministrul spaniol Mariano Rajoy a făcut o înţelegere cu liderii PSOe, Pedro Sánchez, şi Cs, Albert Rivera, pentru menţinerea articolului 155 din Constituţie ...
Guvernul spaniol a decis miercuri să sesizeze Curtea Constituţională pentru ca aceasta să anuleze legea adoptată săptămâna trecută de parlamentul catalan ce permite alegerea preşedintelui regional în absenţă şi deci reînvestirea în funcţie a fostului lider Carles Puigdemont, aflat ...
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat, luni, la Constanţa, data la care va începe distribuţia voucherelor de vacanţă.Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a spus, la finalul unei întâlniri de lucru cu autorităţile locale, agenţii economici şi conducerea judeţului Constanţa, că de ...
O nouă grevă la compania aeriană Air France continuă sâmbătă, pentru măriri de salariu, provoacând anularea a 30% din zboruri, relatează AFP. Această grevă paralizează, practic, traficul aerian în Europa, pentru că multe dintre cursele anulate erau în afara Franței. De ...
Hidroelectrica a încheiat 2017 cu un câștig brut de 1,6 miliarde lei, cel mai mare din istoria companiei și începe să arate tot mai bine, să se „îngrașe și să pună carne pe ea“, după cum spunea, în februarie, ministrul Energiei. Compania, aflată în insolvență ...
Nu intrăm într-o criză politică majoră, cu condiția ca Mihai Tudose să-și țină cuvântul, iar Klaus Iohannis să-și încalce cuvântul dat. Cu aceast concluzie am încheiat analiza de ieri, 15 ianuarie a.c. Ne aflăm acum la jumătatea drumului. Mihai Tudose a demisionat. Nu are ...
"Revoluţia fiscală" a PSD-ALDE a dus la o creştere cu aproape 200% a contribuţiei facultative de sănătate, susţine Platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, făcând o comparaţie între suma care trebuia plătită în perioada Guvernului Cioloş şi cea ...