Gwyneth Paltrow, la plajă, după sfatul doctorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gwyneth Paltrow, la plajă, după sfatul doctorului

Monden 24 Iulie 2010 / 00:00 453 accesări

Actriţa americană a fost somată de medici să facă plajă, dacă vrea să evite grave probleme de sănătate. Luna trecută, Gwyneth Paltrow a fost diagnosticată cu osteopenia, o afecţiune precursoare a unei grave maladii osoase, osteoporoza. Cum a reuşit să îşi facă timp liber, actriţa şi-a luat copiii şi s-a mutat temporar într-una din casele soţului său, Chris Martin, din Hamptons, în Long Island. Cu ceva mai multă carne pe ea, faţă de anii în care părea anorexică, Gwyneth Paltrow, în vârstă de 37 de ani, a părut în formă maximă jucându-se copiii săi, Apple şi Moses, în apă şi pe plajă. Numai soţul actriţei a lipsit din cadru. Gwyneth Paltrow are nevoie de un nivel mare şi constant de vitamină D pentru întărirea oaselor şi are nevoie de cel puţin 20 de minute de plajă pe zi. ”Ani de zile m-am ferit de soare şi am fost un pic confuză să aud ce mi-a prescris medicul”, a povestit actriţa într-un interviu.

Gwyneth Paltrow a găsit tăria să povestească şidespre cât de greu i-a fost să se bucure de maternitate, din cauza depresiei postnatale. Actriţa spune că perioada de după naşterea lui Moses a fost una dintre cele mai întunecate şi mai dureroase din viaţa sa. Gwyneth Paltrow, căsătorită cu liderul grupului Coldplay, şi-a amintit cât de fericită a fost după naşterea primului lor copil, Apple, în mai 2004. Însă, cu micuţul Moses, venit pe lume după numai 23 de luni de la prima născută, experienţa a fost total diferită. ”Când s-a născut Moses, în 2006, credeam că voi trece prin aceeaşi perioadă de euforie ca prima dată, când se născuse fiica mea, cu doi ani mai devreme. Dar deodată m-am trezit într-una din cele mai întunecate şi dureroase perioade din viaţa mea. Timp de cinci luni am avut ceea ce se numeşte depresie postnatală şi, de atunci, am vrut să ştiu mai multe despre acest subiect. Am vrut să ştiu nu numai din punct de vedere hormonal sau ştiinţific, ci şi de ce atâtea dintre noi trec prin aşa ceva şi să cunosc lucrurile şi din perspectiva altor femei care au trăit această experienţă”, a povestit actriţa.

Gwyneth Paltrow a făcut aceste comentarii în buletinul ei săptămânal, numit Goop, de pe Internet. Actriţa a mai trecut prin depresii şi cu alte ocazii. În 2003, la un an de la moartea tatălui ei, Bruce Paltrow, a mărturisit că a avut o depresie. ”Câteva zile mă simţeam bine şi apoi, trei sau patru zile, intram într-o depresie adâncă”, a mărturisit aceasta, adăugând: ”Dar am continuat să merg înainte. Nu ştiam ce altceva puteam face. Am încercat să fac faţă la ceea ce simţeam şi să nu mă prăbuşesc”. Gwyneth Paltrow a fost alături de tatăl său în octombrie 2002, când acesta a murit în urma unui atac de inimă. După aceea, şi-a revenit, continuându-şi cariera şi turnând două filme aproape concomitent. Actriţa a povestit altădată că a fost deprimată şi după ruperea logodnei cu Brad Pitt, în 1997.

Taguri articol


12