H3RO by TriChallenge, la start. 1300 de participanți. 200 de străini din 38 de țări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

H3RO by TriChallenge, la start. 1300 de participanți. 200 de străini din 38 de țări

Sport, Lifestyle 18 Septembrie 2019 / 10:04 2340 accesări

Organizatorii H3RO by TriChallenge, cea mai mare competiție de triatlon din Sud-Estul Europei, anunță astăzi că ediția ce se derulează în intervalul 20-22 septembrie confirmă, la start, nu mai puțin de 1.300 de participanți, inclusiv 200 de sportivi veniți din toate colțurile lumii.

Mai mult decât atât, dintre cei 200 de străini ce reprezintă 38 de țări, nu mai puțin de 78 de sportivi reprezintă Elitele, cel mai înalt nivel de performanță la nivel global.

H3RO by TriChallenge powered by Telekom Sport este un eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de catre ACS SMARTATLETIC, iar valoarea totală a proiectului este de 538.500 de lei.

Vremea de la startul competiției se anunță ideală pentru triatlon, iar atât temperatura apei, cât și cea atmosferică, sunt în marjele cele mai bune pentru performanțe, nu doar la înot, ci și la alergare și ciclism.

În cadrul evenimentului va exista o zona expo cu vanzare in care vor expune branduri sportive precum: Intersport, Skechers, TriSport, Tyr, Orbea, Powerbar, Monu, Gold Nutrition, 2XU, si Chimpanzee.

Competiția va îngloba două Campionate Naționale, o Cupă a României și o Cupă Europeană. Anul acesta aduce și două Campionate Naționale în cadrul festivalului de triatlon ce va avea loc în Mamaia: Distanță Half și Supersprint. De asemenea, competiția va găzdui și Cupa României la Aquathlon.

Mai mult, H3RO by TriChallenge își consolidează relevanța la nivel continental și devine, anul acesta, gazdă a Cupei Europene de Triatlon Sprint.

Probele de triatlon pe Distanța Half reprezintă, totodată, și ultima etapă din circuitul Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance. De asemenea, proba olimpică și proba sprint sunt parte din circuitul Triathlon Series Events și Romanian Triatlon Series, H3RO by TriChallenge fiind chiar ultima etapa din aceasta serie.

Până în prezent, pe parcursul primilor zece ani, TriChallenge Mamaia a mai fost gazda a două cupe Europene, punând astfel România pe harta europeana a competițiilor majore de triatlon.



Ştiri recomandate

12