Hacker constănţean de… 10 milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Flagel global. Criminalitate informatică

Hacker constănţean de… 10 milioane de euro

Eveniment 07 Aprilie 2010 / 00:00 4968 accesări

100 DE PERCHEZIŢII. Aproape 300 de poliţişti şi 400 de jandarmi au efectuat, ieri, 100 de percheziţii, în întreaga ţară, în urma cărora au reţinut în jur de 70 de persoane cercetate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru organizarea unor licitaţii frauduloase pe Internet. Simultan cu acţiunea anchetatorilor români au mai avut loc zece descinderi la Praga şi şapte în Statele Unite ale Americii, pentru prinderea altor membri ai celor trei reţele de criminalitate organizată care au „ţepuit”, în decurs de patru ani, nu mai puţin de 800 de persoane, provocând un prejudiciu total de 10 milioane de euro. Potrivit oamenilor legii, începând cu anul 2006, reţeaua destructurată ieri a făcut victime în Spania, Italia, Franţa, Noua Zeelandă, Danemarca, Suedia, Austria, Germania, Statele Unite ale Americii, Elveţia şi Canada, suspecţii punând la cale licitaţii fictive pe diverse site-uri, create de ei. Aproape 800 de persoane au depus până în prezent plângeri, după ce au plătit pentru diferite produse, dar au aşteptat în zadar să intre în posesia bunurilor achiziţionate.

MOBILIZARE EXTRAORDINARĂ. Acţiunea procurorilor români s-a desfăşurat cu sprijinul FBI şi Secret Service, după ce membrii celor trei reţele au fost supravegheaţi, timp de un an, atât de structurile de combatere a criminalităţii organizate, cât şi de ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI). Operaţiunile de filaj au fost cu atât mai dificile cu cât suspecţii îşi schimbau foarte des locuinţele, autoturismele şi cartelele telefonice. Anchetatorii români spun că aceasta este cea mai importantă operaţiune desfăşurată de procurorii DIICOT şi de ofiţerii de crimă organizată în cursul anului 2010. La Râmnicu Vâlcea, descinderile au vizat în special cartierul Căzăneşti, oamenii legii ridicând unităţi de calculator, hard-diskuri şi documente care au fost transportate la sediul DIICOT Vâlcea. Oamenii legii spun că cele trei grupări specializate în licitaţii frauduloase pe internet erau formate din peste 250 de persoane.

DESCINDERI LA CONSTANŢA. La Constanţa au avut loc, ieri, două percheziţii domiciliare în urma cărora lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa (BCCO) au reţinut o persoană, Sebastian Lungu, de 31 de ani, un tânăr care s-a mutat recent în Constanţa, din Bucureşti. Anchetatorii au ridicat de la domiciliul său calculatoare, laptopuri şi harduri performante folosite în activitatea de criminalitate informatică şi au pus sechestru pe un Cadillac de ultimă generaţie, cumpărat din banii proveniţi din ilegalităţi. Anchetatorii spun că Lungu avea rolul său în reţea: posta anunţuri pentru licitaţii false, ca să momească cumpărători creduli ce nu mai primeau niciodată bunurile comandate şi racola „săgeţi“, persoane băgate la înaintare, care să se ducă să extragă banii de la bancomat. Constănţeanul a fost escortat la sediul DIICOT Bucureşti pentru audieri.



12