Hackeri condamnaţi la pedepse cu suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Hackeri condamnaţi la pedepse cu suspendare

Eveniment 10 Ianuarie 2011 / 00:00 2875 accesări

Procesul a 19 de hackeri constănţeni care se anunţa lung şi greu s-a terminat de la al doilea termen de judecată, deoarece aceştia au cerut aplicarea legii micii reforme pentru a beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor. Ei au recunoscut toate acuzaţiile şi judecătorul a ţinut cont de acest aspect. În urmă cu câteva zile, instanţa Tribunalului Constanţa i-a condamnat la pedepse cu suspendare pe tinerii acuzaţi că au păcălit numeroşi cetăţeni americani cărora le-au golit conturile bancare. Cum 15 dintre acuzaţi au fost arestaţi în umă cu aproape jumătate de an, judecătorii au decis punerea lor în libertate. Astfel, Constantin Stici, Birdal Osman, Etem Arif, Ionuţ Mihai, Ştefan Miron, Alexandru Adrian Vişan şi Adrian Mocanu au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, Viorel Enache, Ionuţ Rizea şi Florin Miron la câte doi ani cu suspendare sub supraveghere, Daniel George Bădilă, la un an şi zece luni cu suspendare condiţionată, Roxana Stici, Răzvan Dragoş Boşneagu şi Ionuţ Mihai Vişan, la câte doi ani cu suspendare condiţionată. Pentru restul acuzaţilor, instanţa a disjuns cauza întrucât aceştia nu au solicitat aplicarea aplicarea noilor dispoziţii legale prin care ar putea beneficia de reducerea pedepselor, doi dintre ei fiind judecaţi în lipsă. Astfel, Petru Vladimir Iancu, Sorin Stici, Lion Cristian Enache, Daniel Ene şi Lucian Bularca vor apărea, în continuare, în faţa instanţei, următoarea înfăţişare fiind pe 24 ianuarie. Sentinţa nu este definitivă.

• 1 MILION DE EURO DE LA BANK OF AMERICA • Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, cei 19 tineri sunt acuzaţi că fac parte dintr-o reţea specializată în infracţiuni informatice, care a reuşit să prejudicieze numeroşi clienţi ai „Bank of America” cu un milion de euro. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2009, hackerii români au creat mai multe clone ale unor pagini web aparţinând „Bank of America”, după care au trimis către clienţii instituţiei bancare e-mail-uri prin care le solicitau acestora să acceseze un link şi să completeze un formular cu toate datele cerute (nume, data naşterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, număr card, data expirării şi codul PIN). Pentru a-şi determina victimele să le „servească” informaţiile confidenţiale, membrii reţelei le trimiteau acestora înştiinţări false referitoare la anularea sau restricţionarea accesului la conturile lor bancare. Cei care au căzut în capcană au avut apoi surpriza de a descoperi că au rămas fără niciun dolar în cont. Potrivit procurorilor DIICOT, după ce făceau rost pe datele respective, membrii reţelei efectuau transferuri frauduloase online, prin sistemul Western Union. Sumele erau ridicate de alţi indivizi implicaţi în această afacere, de la ghişeele Western Union din Constanţa, Viena, Munchen şi Praga.



12