Autorităţile federale americane sunt îngrijorate de noile studii care arată că închisorile din SUA sunt vulnerabile la atacuri cibernetice, în condiţiile în care hackerii ar putea deschide uşile celulelor în vederea unor evadări. Biroul Federal al Penitenciarelor este conştient de acest studiu şi îl ia foarte în serios, a declarat purtătorul de cuvânt Chris Burke. Oficialii americani au reacţionat la cercetările unor experţi care au arătat că sistemele de securitate din majoritatea închisorilor americane sunt gestionate de programe de calculator vulnerabile la atacuri. „Poţi deschide fiecare uşă de celulă, iar sistemul arată camerei de control că ele sunt toate închise”, a declarat John J. Strauchs, un fost ofiţer CIA, care a ajutat la simularea unui atac cibernetic asupra prototipului unui sistem computerizat de închisoare şi l-a descris la o convenţie a hackerilor din Miami, săptămâna trecută.
Sistemele de securitate din majoritatea închisorilor americane sunt gestionate de echipamente computerizate denumite sisteme de control industriale (ICS). Acestea sunt, de asemenea, folosite pentru a controla centrale electrice, unităţi de tratare a apelor şi alte infrastructuri critice. ICS a fost vizat tot mai mult de hackeri, deoarece un atac asupra unui asemenea sistem a sabotat programul nuclear al Iranului în 2009. Un atac ar putea distruge uşile de la celulele închisorilor, supraîncărcând sistemul electric care le controlează şi lăsându-le deschise permanent, a precizat John J. Strauchs, în prezent un expert care a creat sisteme de securitate pentru zeci de închisori de stat şi federale. Hackerii ar putea închide comunicaţiile securizate prin sistemul închisorii, precum şi sistemul de televiziune cu circuit închis, oprind toate monitoarele.