Curtea de Apel Constanţa a respins, ieri, recursurile declarate de nouă constănţeni acuzaţi că fac parte dintr-o reţea specializată în infracţiuni informatice. Aceştia vor rămâne în arest ca urmare a respingerii recursurilor judecate, ieri, la Curtea de Apel Constanţa. Daniel George Bădilă, Ştefan Miron, Ionuţ Mihai, Adrian Mocanu, Adrian Alexandru Vişan, Ionuţ Mihai Vişan, Viorel Enache, Constantin Stici şi Etem Aris au cerut să fie cercetaţi în libertate, fiecare susţinându-şi nevinovăţia. Avocaţii au pledat împotriva cererii procurorilor DIICOT Constanţa de a prelungi cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă ale clienţilor lor, în condiţiile în care, susţin apărătorii, urmărirea penală a bătut pasul pe loc în ultima lună. „Procurorii spun că au nevoie de încă o lună pentru a interoga martorii şi pentru a efectua percheziţii informatice. Au avut la dispoziţie 29 de zile, timp în care nu au făcut nimic în acest dosar, nu au audiat pe nimeni, iar acum vor să îi ţină pe cei nouă după gratii încă o lună degeaba”, a afirmat avocatul Alexandru Niţă, apărătorul lui Ştefan Miron. Potrivit anchetatorilor, cei nouă tineri sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, introducerea şi modificarea, fără drept, de date informatice şi spălare de bani. Oamenii legii spun că, în cursul anului trecut, hackerii români au creat mai multe clone ale unor pagini web aparţinând „Bank of America”, după care au trimis către clienţii instituţiei bancare e-mail-uri prin care le solicitau acestora să acceseze un link şi să completeze un formular cu toate datele cerute (nume, data naşterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, SSN, număr card, data expirării, CVV şi codul PIN). Pentru a-şi determina victimele să le „servească” informaţiile confidenţiale, membrii reţelei le trimiteau acestora înştiinţări false referitoare la anularea sau restricţionarea accesului la conturile lor bancare. Cei care au căzut în capcană au avut apoi surpriza de a descoperi că au rămas fără niciun dolar în cont. Potrivit procurorilor DIICOT, după ce făceau rost pe datele respective, membrii reţelei efectuau transferuri frauduloase online, prin sistemul Western Union. Sumele erau ridicate de alţi indivizi implicaţi în această afacere, de la ghişeele Western Union din Constanţa, Viena, Munchen şi Praga. Valoarea prejudiciului pe care gruparea a provocat-o se ridică la suma totală de 1.000.000 de euro.