Unul dintre cele mai vechi şi, totodată, cele mai iubite cluburi din lume, FC Barcelona, cu o tradiţie de 114 ani, are, începând de ieri, un fan club şi în România. În prezenţa reprezentantului clubului spaniol, Pau Villanova (manager al departamentului internaţional al FC Barcelona), a celor doi jucători români care au îmbrăcat tricoul „blaugrana“, Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu, a secretarului general al FRF, Adalbert Kassai, a preşedintelui noii organizaţii, Ionel Blănculescu, şi a vicepreşedintelui Xavier Marco, s-a lansat, la Costineşti, „Barca Fan Club Bucarest“. „Astăzi (n.r. - ieri) se împlineşte un vis, acela de a aduce frumuseţea spiritului catalan în România. Acest fan club este ambasada FC Barcelona în România. Aşa cum motto-ul FC Barcelona este „Mai mult decât un club“, şi noi vrem să fim aproape de semenii noştri şi, atunci când organizaţia noastră va fi mai puternică, în urma creşterii numărului de fani, ne vom implica în acţiuni caritabile, acţiuni sociale. Tocmai de aceea am decis ca înscrierea în fan clubul Barcelona să fie scutită de orice taxă. Consiliul de Administraţie al FC Barcelona a aprobat, pe 1 iulie, înfiinţarea acestui fan club în România“, a declarat preşedintele „Barca Fan Club Bucarest“, Ionel Blănculescu (n.r - consilier al prim-ministrului Victor Ponta). Acesta a mulţumit la final preşedintelui FC Barcelona, Sandro Rosell, pentru tricoul de joc şi placheta de onoare trimise noii organizaţii din România. Gheorghe Hagi a mărturisit că a învăţat foarte multe lucruri în perioada petrecută la Barcelona. „Un club care m-a învăţat să fiu mai bun, m-a învăţat ce înseamnă concurenţa. Un club cu foarte mulţi suporteri şi sunt fericit că fac parte din familia Barcelonei. Am lăsat amintiri frumoase acolo, am petrecut doi ani frumoşi. Personal, cred că jucătorii care ajung la acest club nu pot fi găsiţi, ei pur şi simplu se nasc. Cred că trebuie să fim foarte bine organizaţi la nivel naţional, pentru a oferi şanse copiilor de a putea face performanţă la un nivel înalt“, a spus Gică Hagi. Fost căpitan al Barcelonei în anii ‘90, Gică Popescu a precizat că va încerca să se implice în toate acţiunile acestei asociaţii. „Este o mare onoare că Barcelona se identifică în România cu mine şi Hagi. Am avut privilegiul de a fi căpitanul acestei echipe. Cu atât mai important a fost că, într-o perioadă în care o formaţie spaniolă avea voie să aibă doar trei străini pe teren, la Barcelona evoluam eu şi Gică Hagi. Barcelona se implică în multe acţiuni sociale şi voi încerca să mă implic în toate acţiunile Barca Fan Club Bucarest“, a spus fostul internaţional român. Prezent din partea FRF la eveniment, Adalbert Kassai a urat succes noii organizaţii şi l-a asigurat pe Gică Popescu de sprijin în cursa pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal. „Le mulţumesc lui Hagi, Popescu şi federaţiei române că sunt lângă noi. Este o mare bucurie că există această fuziune între România şi Catalunia prin FC Barcelona“, a declarat şi Xavier Marco, vicepreşedinte al Barca Fan Club Bucarest.
VIZITĂ LA CENTRUL DE PRIMIRE A COPILULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ. „Botezul“ acestei asociaţii a avut însă loc la Centrul de primire copii din cartierul Coiciu, unde în cursul dimineţii de ieri a fost făcută o vizită oficială, în cadrul căreia au fost oferite cadouri celor mici. Din partea managerului departamentului internaţional al clubului catalan, Pau Villanova, a fost oferită o minge personalizată cu autografele jucătorilor barcelonezi, iar Gică Hagi şi Gică Popescu au oferit autografe.