Hagi va antrena Steaua

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Regele” şi-a împlinit visul !

Hagi va antrena Steaua

Eveniment 25 Iunie 2007 / 00:00 783 accesări

Cel mai bun fotbalist român din istorie, Gheorghe Hagi, şi-a îndeplinit visul de a antrena formaţia Steaua Bucureşti. Totul s-a întîmplat extrem de rapid, Cosmin Olăroiu renunţînd sîmbătă la banca tehnică a vicecampioanei României, după ce a primit o ofertă colosală (4 milioane de dolari în următorii doi ani) primită de la formaţia saudită Al-Hilal. După ce a aflat vestea, patronul Stelei, Gigi Becali, s-a urcat imediat în maşină şi a plecat direct spre Mamaia, pentru a-l oferta pe Gică Hagi. Cei doi s-au întîlnit la hotelul “Regelui” şi au purtat negocieri timp de cîteva ore. În cele din urmă, cei doi au căzut de acord asupra unui contract pe o perioadă de trei ani, pe care îl vor semna astăzi. “Eu sînt omul care rezolvă repede lucrurile. Cu Hagi am pus toate detaliile la punct, le-am acceptat şi eu, le-a acceptat şi el, iar luni le vom pune şi pe hîrtie. În proporţie de 99%, de acum antrenor la Steaua e Hagi”, care a dezvăluit şi ce obiectiv i-a fixat acestuia: “Dacă o să fie pe locul doi, nu vor fi probleme, dar dacă va fi pe locul trei, va pleca singur, pentru că Steaua are nişte canoane şi nu poate ieşi din ele”. Referitor la suma pe care o va încasa noul antrenor al Stelei, patronul roş-albaştrilor a precizat: “El a spus o sumă, eu o altă sumă, ne-am înţeles pînă la urmă. O să îl întreb şi pe el să vedem dacă e de acord să spunem suma, dar Hagi va fi cel mai bine plătit antrenor din România”. Mai reţinut, “Regele” a dat o declaraţie scurtă, urmînd să explice mai multe luni, la prezentarea sa oficială ca antrenor al echipei din Ghencea: “Mi-ar plăcea, desigur, să antrenez Steaua, nu pot să ascund asta. Steaua e prima echipă din România la care aş veni, ocupă un loc aparte în inima mea. Din punctul meu de vedere, totul e ok. Vin cu sufletul la Steaua şi cu ce am eu mai bun, sper să reuşesc la clubul vieţii mele. Ca întotdeauna, Steaua va avea ţeluri mari. Sînt ambiţios, vreau să cîştig tot”.

Schimbarea din Ghencea a fost primită cu suprindere, dar şi cu entuziasm de jucătorii Stelei. “Venirea lui Hagi la Steaua este ceva pozitiv. Înţeleg decizia lui Olăroiu, nu ştiu cine ar fi putut refuza o asemenea ofertă. Sper să-l ajutăm pe Hagi noi, jucătorii, pentru a se consacra ca antrenor”, a spus Adrian Neaga. “Nu ne aşteptam la acest lucru, nu am ştiut nimic, dar aceasta este viaţa şi mergem înainte. Cred că venirea lui Hagi la Steaua este benefică pentru echipă”, a adăugat căpitanul Mirel Rădoi. Şi preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat ca sosirea lui Hagi în Ghencea este o mutare bună făcută de către Gigi Becali: “După părerea mea e o mutare bună. Sînt de acord cu el, dar eu nu îl dădeam pe Elton. Suporterii să aibă răbdare cu el. Hagi e un om serios şi un antrenor bun. Dacă e un om serios şi cinstit face treabă. Ştiam că, dacă Olăroiu va pleca, va fi pus Hagi”.

Gheorghe Hagi va fi prezentat oficial, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă. Hagi s-a întîlnit ieri după-amiază, la Bucureşti, cu Gigi Becali, cu managerul sportiv Adrian Ilie, cu preşedintele CA Valeriu Argăseală şi cu tehnicianul italian Massimo Pedrazzini, care îi va fi secund. La sosire, Hagi nu a dorit să discute cu reprezentanţii presei. Fostul internaţional Gheorghe Popescu a declarat, duminică, că momentan nu intenţionează să revină în fotbal, deşi Gigi Becali i-a propus funcţia de preşedinte al FC Steaua.



12