“Hai să vedem ce bărbat eşti!”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scrisoare către prefect:

“Hai să vedem ce bărbat eşti!”

Administrație 17 Martie 2011 / 00:00 740 accesări

Printr-un comunicat de presă emis marţi, prefectul judeţului Constanţa a dezavuat, comentând într-o manieră tendenţioasă, modalitatea de distribuire a pachetelor oferite de municipalitate pensionarilor, vârstnicilor fără venituri şi persoanelor cu handicap, “pe care i-ar umili, obligându-i să stea la cozi ceauşiste”. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, îi răspunde prefectului Constanţei printr-o scrisoare pe care o redăm integral:

„Voi luaţi de la oameni (salarii, pensii, alocaţii pentru copii, gratuităţi la medicamente etc), eu le dau (pachete cu alimente, cadouri pentru copii, gratuităţi pe mijloacele de transport, locuinţe pentru tineri, case pentru nevoiaşi)! Acestea nu le dau de ieri, de azi, ci de 10 ani!

Te faci că uiţi că partidul dumitale şi guvernul portocaliu pe care-l reprezinţi m-au obligat să dau afară angajaţii Primăriei în toamna lui 2010. În urma acestei măsuri a trebuit să închidem trei puncte de distribuţie a ajutoarelor, neavând suficienţi funcţionari care să asigure împărţirea pachetelor cu alimente. Tot guvernul pe care îl reprezinţi nu ne permite să plătim ore suplimentare pentru aceşti funcţionari.

Dar dacă vrei într-adevăr să ne ajuţi, poţi trimite 70 de funcţionari de la Prefectură în locul celor 70 de funcţionari ai Primăriei daţi afară de voi. Îi aştept cu drag pe 14 aprilie 2011 pentru distribuirea pachetelor de Paşte.

Dacă tot vrei să faci ceva pentru municipiu, vezi poate determini guvernul pe care îl reprezinţi, care dă bani cu nemiluita oraşelor portocalii, să-şi achite măcar datoriile pentru cetăţenii Constanţei: datoriile pentru subvenţia la energia termică (34.073.037 lei), plata salariilor şi indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap (4.000.000 lei), sumele neplătite pentru achitarea reparaţiilor la podul IPMC (1.500.000 lei) etc.

Poate urgentezi şi aprobarea finanţării proiectelor europene trimise de Primăria Constanţa la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, păstorit de doamna Elena Udrea, dosare care zac neluate în seamă.

Hai să vedem ce bărbat eşti!”.



12