Preşedintele Federaţiei Patronale a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei (FPTCP), Maria Grapini, susţine că, pe piaţa din România se găsesc foarte multe haine, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, care conţin substanţe cancerigene. Grapini a declarat, ieri, la un post naţional de televiziune, că astfel de produse ajung în magazine în lipsa unor controale vizând calitatea produselor şi substanţele periculoase pe care le-ar putea conţine acestea. Grapini a confirmat că, în privinţa hainelor pentru copii, există probleme şi la capitolul accesorii, în contextul în care autorităţile de supraveghere a pieţei din 11 ţări ale UE au demonstrat că una din zece haine pentru cei mici prevăzute cu cordoane sau şnururi ce pot prezenta risc de ştrangulare încalcă normele de siguranţă europene. Toate aceste probleme ar trebui verificate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor la intrarea mărfii în ţară, spune Maria Grapini, lucru care nu se întâmplă cu regularitate. În plus, UE nu are un sistem centralizat de verificare şi a dat liber fiecărei ţări să îşi facă prin instituţiile proprii controlul mărfii.