POLIŢIST REANCHETAT. Agentul Cristian Zbenghea, care a urmărit-o şi a lăsat-o să fugă pe Luminiţa Călin, fost profesor universitar la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, dispărută la sfârşitul anului trecut, va ajunge din nou în faţa Consiliului de disciplină. „Având în vedere împrejurările în care tânăra a dispărut, poliţistul a fost, la acea dată, cercetat şi sancţionat. Acum, în lumina noilor informaţii, respectiv rămăşiţele umane şi bucăţile de haine găsite în apropierea locului dispariţiei, poliţistul va fi din nou cercetat de Consiliul de disciplină“, a declarat cms. şef Dumitru Catană, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa. Dosarul dispariţei Luminiţei Călin a revenit în atenţia poliţiştilor constănţeni după ce, sâmbătă, pe islazul din apropierea localităţii constănţene Crucea, un cioban a găsit un craniu uman. Duminică zona a fost scotocită de jandarmi şi poliţişti. Oamenii legii au descoperit bucăţi de îmbrăcăminte, dar şi fragmente osoase umane (sub 5% din componenţa corpului uman), care prezentau urme de acţiune ale faunei necrofage. Conform raportului medico-legal preliminar, „craniul este de natură umană şi a aparţinut unei persoane de sex femeiesc, care, după aspectul dentiţiei (completă) şi suturilor craniene, avea o vârstă aparentă în jur de 35 ani, cu o abatere de +/- 5 ani, şi a cărui detaşare de corp s-a putut produce ca urmare a fenomenului de degradare (putrefacţie)“. Ieri, fratele dispărutei a fost chemat la sediul IPJ Constanţa pentru a-i fi prezentate resturile de îmbrăcăminte găsite pe câmp. „El a recunoscut că hainele sunt ale surorii lui. Cu toate acestea, o confirmare certă a identităţii poate fi făcută doar în baza ADN-ului. În acest stadiu al anchetei vom face cercetări şi cu privire la o anumită sumă de bani pe care tânăra se pare că a scos-o dintr-un cont bancar cu câteva zile înainte de a fi dată dispărută“, a adăugat şeful IPJ Constanţa.
DISPARIŢIE DUBIOASĂ. Luminiţa Călin, de 37 de ani, fost profesor universitar la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, a dispărut în noapte de 10 spre 11 decembrie 2010. În seara dispariţiei, femeia a fost urmărită de poliţiştii din Nicolae Bălcescu după ce a refuzat să oprească la un control pe şoseaua ce leagă Constanţa de Hârşova. Luminiţa Călin a fost ajunsă de poliţişti în comuna Stupina însă, conform declaraţiei oamenilor legii, femeia a coborât din maşină şi a luat-o la fugă pe câmp. Poliţistul Cristian Zbenghea, cel care a lăsat-o pe tânără să fugă, a susţinut că în momentul în care a ajuns din urmă autoturismul, maşina era împotmolită în afara carosabilului, iar şoferiţa se afla în apropierea ei şi era foarte agresivă. Declaraţia poliţistului a fost contrazisă de fratele dipărutei, care a susţinut că sora lui nu a reacţionat niciodată în asemenea fel. „Nu cred că ea a reacţionat aşa cum au relatat poliţiştii. Din păcate, până se va afla adevărul, va fi doar cuvântul lor. Poliţistul a spus că sora mea mergea cu farurile stinse şi că din cauza asta a vrut să o oprească. Dacă este aşa, de ce poliţistul din Crucea nu a observat-o? Când au găsit maşina, avea farurile aprinse, iar sora mea era acolo. Poliţiştii spun că au încercat să o ia de acolo, însă ea a început să se zbată şi a fugit din mâinile lor într-o lizieră din apropiere. Poliţistului nu i-a păsat şi a plecat spre post“, a declarat Florin Vasile, fratele dispărutei.