Ajunsă în premieră în Top 20 WTA, după ce a câştigat patru turnee în acest an, constănţeanca Simona Halep a luat startul, noaptea trecută, la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, care are loc la New York. Sportiva în vârstă de 21 de ani, cap de serie nr. 21 şi locul 19 WTA, a întâlnit-o în runda inaugurală pe Heather Watson (nr. 76 WTA). Halep este la a patra participare la US Open, cel mai bun rezultat al său fiind prezenţa în turul secund.
În prima zi a turneului, două dintre cele cinci reprezentante ale României intrate pe teren au reuşit să se califice în turul secund. Astfel, Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 19 şi locul 22 WTA, a învins-o în primul tur, cu 7-5, 5-7, 6-1, după două ore şi 45 de minute, pe Sharon Fichman (Canada), poziţia 95 în ierarhia mondială. În turul secund, Cîrstea o va întâlni pe Kurumi Nara (Japonia), poziţia 109 în clasamentul mondial, jucătoare venită din calificări, care a eliminat-o în runda inaugurală, cu 6-2, 6-2, pe Alexandra Cadanţu, locul 73 WTA. Alexandra Dulgheru (214 WTA) a produs marea surpriză, eliminând-o după un meci-maraton, care a durat două ore şi 56 de minute, cu 6-7 (5/7), 6-2, 7-6 (7/5), pe Varvara Lepchenko (SUA, 35 WTA). Monica Niculescu, nr. 42 WTA, a pierdut în primul tur în faţa Galinei Voskoboeva (Kazahstan, 78 WTA), cu 4-6, 3-6, iar Irina-Camelia Begu, locul 74 WTA, care a împlinit, ieri, 23 de ani, a fost învinsă în runda inaugurală, cu 6-1, 6-3, de Urszula Radwanska (Polonia), poziţia 38 în ierarhia mondială,