Desemnată de către WTA jucătoarea cu cel mai mare progres în 2013, Simona Halep a fost vedeta turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 710.000 de dolari. Constănţeanca, aflată pe locul 11 în clasamentul mondial, a fost aleasă de organizatori pentru a efectua, sâmbătă, tragerea la sorţi a partidelor de pe tabloul principal al competiţiei feminine.
„A fost un an foarte bun pentru mine. Nu mă aşteptam la aşa ceva, mai ales că am câştigat nişte meciuri importante, contra unor adversare de top. Acum voi avea parte de un an greu, pentru că va trebui să îmi apăr toate punctele câştigate. Dar eu îmi propun să joc cu aceeaşi plăcere cu care am jucat şi anul trecut”, a spus Halep la ceremonia de deschidere a turneului. Sorţii nu au fost însă norocoşi, constănţeanca primind în runda inaugurală una dintre marile speranţe ale tenisului mondial, americanca Madison Keys, o jucătoare în vârstă de 18 ani aflată pe locul 38 în ierarhia WTA. „Este o tragere bună, dar fiecare meci este dificil în acest moment. Vin după o vacanţă în care am stat două luni acasă, profitând de pauza de sezon. Aşa că vreau să savurez din plin clipele petrecute pe teren şi să dau tot ce am mai bun”, a explicat, optimistă, jucătoarea în vârstă de 22 de ani. Favorită nr. 7, Halep a debutat însă cu stângul, făcând unul dintre cele mai slabe jocuri din ultimul timp. După ce a pierdut primul set în doar 29 de minute, nereuşind să-şi câştige măcar o singură dată serviciul, constănţeanca s-a văzut condusă cu 5-0 în al doilea set. Soarta partidei părea decisă, dar Halep a revenit senzaţional şi a servit pentru a egala situaţia, însă Keys a obţinut un nou break şi s-a impus cu 6-1, 6-4, după o oră şi 11 minute de joc.
„Mă bucur că am revenit pe teren după o pauză mai lungă. Sezonul trecut a fost unul destul de aglomerat, astfel că m-am relaxat un pic înainte de a reveni la antrenamente. Obiectivul mereu rămâne în continuare menţinerea în Top 20 WTA şi câştigarea unui titlu de Mare Şlem”, a spus constănţeanca la finalul întâlnirii. Pentru prezenţa pe tabloul principal la Sidney, Halep va primi 5.385 de dolari şi un punct WTA.
La dublu, perechea formată din Alexandra Cadanţu şi Sandra Klemenschits (Austria) a cedat, în primul tur, în faţa cuplului Lourdes Dominguez Lino (Spania) / Mariana Duque-Marino (Columbia), cu 6-7 (6/8), 4-6, învinsele urmând să primească 960 de dolari şi un punct WTA.
TROFEU PENTRU NICULESCU Debutul noului sezon WTA a adus un prim trofeu pentru tenismenele din România, Monica Niculescu reuşind să câştige, alături de Klara Zakopalova (Cehia), proba de dublu a turneului de la Shenzhen, dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. Niculescu şi Zakopalova au învins în finala competiţiei cuplul format din surorile gemene Liudmila şi Nadiya Kichenok (Ucraina), cu 6-3, 6-4, după o oră şi 16 minute de joc. Pentru succesul de la Shenzen, Niculescu şi Zakopalova au obţinut un cec în valoare de 17.724 de dolari şi 280 de puncte WTA.