Aflată în prezent pe locul 3 WTA, tenismena constănțeană Simona Halep se află înaintea participării la turneele pe zgură de la Madrid (turneu de categorie Premier Mandatory) și Roma (turneu de categorie Premier 5), dar și de la Roland Garros, la al doilea turneu de Grand Slam al anului, unde este deținătoarea trofeului. După ce nu a putut evolua la Stuttgart, săptămâna trecută, în primul turneu al sezonului desfășurat pe această suprafață de joc, din cauza unei accidentări, Halep a plecat miercuri la Madrid, declarând că este pregătită pentru sezonul pe zgură: „Mă simt bine, m-am antrenat foarte bine după FED Cup. Consider că sunt pregătită pentru sezonul de zgură. E cea mai bună parte a anului pentru mine, sper şi anul acesta să fie la fel. Mi-am petrecut sărbătorile acasă, cu familia şi am stat cu cei dragi foarte mult timp, mi-am reîncărcat bateriile. Turneul de la Madrid este unul special, l-am câştigat de două ori. Mă simt ca acasă. Sper să joc şi finala la Roma, dacă se poate. Şi Roland Garros este un loc special pentru mine şi abia aştept să merg acolo”.
Turneul de la Madrid se va desfășura în perioada 4-11 mai.