Halep a reuşit meciul vieţii în ultimul act la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Demonstraţie de forţă

Halep a reuşit meciul vieţii în ultimul act la Londra

Sport 14 Iulie 2019 / 07:29 632 accesări
Simona Halep şi preţiosul trofeu (sursa foto: Facebook Simona Halep)

Simona Halep şi preţiosul trofeu (sursa foto: Facebook Simona Halep)

Superba victorie reuşită de Simona Halep, sâmbătă, în finala turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, 6-2, 6-2 cu Serena Williams, în mai puţin de o oră de joc, a fost răsplata pentru prestaţia excelenă a tenismenei constănţene.

„Niciodată nu am jucat mai bine. Am avut mari emoţii. Nu voi uita niciodată această zi. A fost visul mamei mele, îi mulţumesc pentru tot. La început am spus că dacă mă voi impune, voi fi membru pe viaţă aici, acum sunt fericită. Am lucrat mult pentru a mă impune aici, dar am început să simt jocul şi mingea şi abia aştept să revin anul viitor. Mulţumesc părinţilor, familiei, echipei, nu aş fi putut aici fără voi, datorită vouă sunt mai bună pe teren. Mulţumesc ţării mele, că mă susţine mereu, domnului Ţiriac, care este dur cu mine şi mă face mai bună. Este o onoare să fiu aici”, a declarat Halep, după meci.

Iar Serena Williams a recunoscut superioritatea Simonei: „A jucat excepţional, jos pălăria, felicitări pentru tot. Mă bucur de acest sport, îmi place să joc aici, echipa mea este minunată, mulţumesc pentru tot sprijinul”.

Şi statistica a demonstrat că tenismena constănţeană a controlat întâlnirea de sâmbătă, al doilea titlu de Grand Slam din carieră consfinţind triumful de la All England Club.

Halep a avut 13 lovituri direct câştigătoare, Serena Williams, 17, dar a comis şi 26 de greşeli neforţate, în timp ce Simona a avut doar trei. La serviciu, Halep a contabilizat 76% reuşită a primului, (68% pentru Serena), şi nicio dublă greşeală. Halep a câştigat în total 55 de puncte, iar americanca, doar 38.

Halep a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon fanilor din arena londoneză, fiind felicitată şi de Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, la vestiare: „Ai jucat extraordinar, a fost un meci minunat”.

„Atunci când câştigi un turneu de Grand Slam te numeşti jucător adevărat. Aici s-a născut tenisul”, a spus Halep la conferinţa de presă.



12