Tenismena constănțeană Simona Halep a anunţat miercuri, prin intermediul paginii sale de Instagram, că şansele sale de a participa la al doilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Roland Garros, sunt de 50 la sută, în momentul de faţă.
„Am ajuns mai devreme la Paris pentru tratament. RMN-ul efectuat arată că am ligamentul rupt din cauza căzăturii de la Roma. Sper să fiu refăcută pentru Roland Garros şi voi face tot ce este posibil să fiu pregătită. Doctorii spun că şansele sunt de 50 la sută, în acest moment, dar s-au făcut progrese serioase faţă de duminică. Vă mulţumesc pentru toată susţinerea din ultimele săptămâni. Rămânem foarte pozitivi”, a notat Simona Halep, într-o postare pe pagina sa de Instagram.
În vârstă de 25 de ani, Halep s-a accidentat în finala turneului WTA Premier de la Roma, disputată duminică, în primul set al partidei cu ucraineanca Elina Svitolina, pe care a pierdut-o cu scorul de 6-4, 5-7, 1-6.
Ediţia din 2017 a turneului de Grand Slam de la Roland Garros se va desfășura în perioada 28 mai - 11 iunie.
Citește și:
Halep, pe locul 5 în ierarhia pentru Turneul Campioanelor