Halep are nevoie de tratament, după accidentarea din primul tur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După calificarea în turul secund

Halep are nevoie de tratament, după accidentarea din primul tur

Sport 02 Iulie 2019 / 09:52 604 accesări
Simona Halep a alunecat în finalul primului set

Simona Halep a alunecat în finalul primului set

Simona Halep (locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7) a învins-o luni, în primul tur al turneului de la Wimbledon, al treilea de Grand Slam al anului, pe Aliaksandra Sasnovich (Belarus, locul 37 WTA), cu scorul de 6-4, 7-5, iar la final declarat că este foarte fericită pentru calificarea în turul secund, subliniind că trebuie să urmeze un tratament. La minge de set, la scorul de 5-4 şi 40-30 în primul set, Halep a alunecat şi a căzut, accidentându-se la genunchiul şi glezna piciorului stâng. În pauza ce a urmat, Halep a cerut asistenţă medicală, iar fizioterapeutul i-a bandajat glezna stângă.

„Sunt foarte fericită, pentru că am câştigat acest joc. A fost foarte greu. Prima partidă de la orice turneu este foarte grea şi ştiam că ea joacă bine. A trebuit să rămân concentrată, pozitivă, ca să pot lupta pana la capăt. Trebuie să fac tratament acum şi să văd în ce stare mă aflu. Am alunecat pe teren şi nu am avut control, am simţit puţină durere în spatele genunchiului şi la picior. O să vedem cum mă simt în urma tratamentului”, a declarat Halep, conform site-ului www.wtatennis.com.

Tenismena constănţeană a mai spus că principalul obiectiv al ei la acest turneu este să fie pozitivă: „Totul ţine de atitudine. Am arătat că pot lupta până la capăt şi să nu renunţ niciodată. Dacă fac asta în fiecare meci, sunt foarte fericită”.

În turul al doilea la Wimbledon este programat duelul românesc dintre Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu.



12