"Halep îi aplică o corecție Serenei la Singapore", scrie Tennis Magazine

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

"Halep îi aplică o corecție Serenei la Singapore", scrie Tennis Magazine

Sport 22 Octombrie 2014 / 19:57 174 accesări

"Halep îi aplică o corecție Serenei la Singapore", scrie Jean-Baptiste Baretta, trimisul special la Mastersul de tenis feminin al revistei specializate "Tennis Magazine", în text notând că "a fost un scenariu la care nu se aștepta nimeni, absolut deloc". De asemenea, cunoscuta revistă subliniază: "Pentru prima oară în carieră, Simona Halep a dominat-o, așadar, pe Serena Williams și și-a adjudecat prima victorie contra numărului 1 mondial în exercițiu. Câștigătoare și a primului său meci (contra lui Bouchard), ea este pe cale să se califice pentru semifinale la prima participare la Masters". Evident, și site-ul principal al WTA consacră mai multe materiale acestui meci cu adevărat istoric, pe lângă declarațiile celor două protagoniste inserând un comentariu în care titlul spune aproape totul: "Perfecta Halep pune capăt seriei câștigătoare a lui Williams", remarcând imediat că acest succes al româncei a oprit șirul de 16 victorii consecutive ale campioanei americane, învingătoare în ultimele 3 ediții ale Turneului campioanelor, "în urma unei evoluții magnifice". Totodată, www.wtatennis.com subliniază că Simona Halep a făcut cel mai bun meci, nelăsând nicio șansă adversarei sale de astăzi.

Taguri articol


12