Clasată pe locul 3 în clasamentul WTA la capătul celui mai bun sezon din carieră, Simona Halep a dat lovitura și pe plan financiar în acest an. Astfel, tenismena constănțeană a ajuns la 6,56 milioane de dolari câştigaţi până acum și ocupă locul 49 în lume în clasamentul premiilor obţinute din tenis. Ierarhia întocmită de Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste nu ţine cont de inflaţia monedei americane şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai mici. Drept urmare, jumătate dintre sportivele care figurează în primele 50 de locuri ale clasamentului câştigurilor din toate timpurile sunt încă în activitate, unele dintre ele participând doar în competiţiile de dublu. În vârstă de 23 de ani, Halep a pătruns în această ierarhie după ce a încasat un premiu de 971.000 de dolari în urma finalei disputate la Turneul Campioanelor. Constănțeanca a depăşit jucătoare cu o bogată carieră, dar şi foste ocupante ale locului 1 WTA, precum Tracy Austin, de două ori campioană la US Open, sau Evonne Goolagong Cawley, multiplă câştigătoare de turnee de Mare Șlem. În clasamentul premiilor din acest an, Halep ocupă locul 4, cu 4,52 milioane de dolari, după Serena Williams - 9,317 milioane de dolari, Maria Şarapova - 5,839 milioane de dolari şi Petra Kvitova - 5,203 milioane de dolari. În acest sezon, constănțeanca a câştigat turneele de la Doha şi Bucureşti, a jucat finale la Madrid, la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor şi a ajuns în semifinale la Wimbledon şi Indian Wells.
SERENA ESTE LIDER
Clasamentul premiilor obţinute în carieră este condus detaşat de americanca Serena Williams, cu peste 63 de milioane de dolari. Actualul lider mondial este urmat la mare distanţă de rusoaica Maria Şarapova - peste 32 de milioane de dolari, de sora sa, Venus Williams - peste 30 de milioane de dolari, de belgianca Kim Clijsters, cu 24,4 milioane de dolari, de Victoria Azarenka (Belarus), cu 24,2 milioane de dolari, şi de americanca Lindsay Davenport, cu peste 22 de milioane de dolari. Alte jucătoare emblematice au câştigat bani mai puţini: Steffi Graf - locul 7, cu 21,9 milioane de dolari, Martina Navratilova - locul 8, cu 21,2 milioane de dolari, Justine Henin - locul 9, cu 20,8 de milioane de dolari, și Martina Hingis - locul 10, cu 20,5 milioane de dolari.
TRICOU PENTRU COPIII BOLNAVI
Aflată pentru doar trei zile în țară, înainte de a pleca într-o vacanță alături de familie, Halep a acceptat să se alăture unei acțiuni caritabile, „Ajută copiii!”, iniţiată de „Viva Charity Gala”. Campania are drept scop adunarea de fonduri pentru a asigura tratamentele necesare copiilor grav bolnavi. Constănțeanca a oferit spre licitaţie tricoul Adidas pe care l-a purtat în semifinala de la Wimbledon, jucată împotriva canadiencei Eugenie Bouchard. Prețul de pornire la licitația programată la 6 noiembrie este de 300 de euro, dar organizatorii speră să obțină câteva mii de euro.