Tenismena constănțeană Simona Halep, locul 5 WTA și cap de serie nr. 5, o va înfrunta pe australianca Daria Gavrilova, locul 45 WTA, în turul secund al turneului de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 2.413.663 dolari. Sportiva în vârstă de 24 de ani, care a avut liber în runda inaugurală, este cotată cu a patra șansă la câștigarea trofeului, după ce liderul mondial, Serena Williams, a decis să se retragă din cauza unor probleme la umăr. „Mă simt foarte bine. Sunt pentru a treia oară la turneul de la Montreal și îmi place aici, deoarece e un teren asemănător cu cele din Europa, așa că mă simt ca acasă. Vreau să încep bine turneul, să mă bucur de timpul petrecut aici și să câștig câteva meciuri. Mă simt pregătită pentru debutul turneului, însă mai am multe de pus la punct pentru sezonul de hard”, a declarat Halep, adăugând că nu regretă neparticiparea la Jocurile Olimpice de la Rio și că își dorește să fie în formă la US Open: „A fost foarte greu pentru mine să iau decizia de a nu evolua la Jocurile Olimpice, de aceea a venit atât de târziu răspunsul meu. Știu că Jocurile Olimpice sunt importante pentru oricine și pentru țară, dar sănătatea mea este mai importantă decât orice, chiar și decât tenisul, tocmai de aceea am luat această decizie și cred că este cea mai bună. Meciurile jucate în turnee cum este cel de la Montreal mă ajută să fiu în cea mai bună formă la US Open, dar fiecare turneu e important pentru a-mi recăpăta încrederea în mine și în jocul meu. Există și turneul de la Cincinnati, așa că mă voi pregăti foarte bine. Am nevoie de cât mai multe meciuri, de aceea joc și la dublu. Nu am început anul foarte bine, am avut ceva probleme de sănătate, dar acum sunt bine și pregătită să-mi fac jocul”.
Halep și-a făcut încălzirea la dublu feminin, unde s-a calificat în turul secund, alături de Monica Niculescu. Cele două, beneficiare ale unui wild card, s-au impus în doar 57 de minute în duelul cu Gabriela Dabrowski (Canada) și Ala Kudriavțeva (Rusia), scor 6-3, 6-2. Halep și Niculescu și-au asigurat un cec de 9.090 dolari și 105 puncte WTA, iar pentru un loc în sferturi vor juca împotriva ucrainencelor Katerina Bondarenko și Olga Savciuk.
Citește și: