Halep nu se gândeşte la retragere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Halep nu se gândeşte la retragere

Sport 14 Februarie 2020 / 16:29 813 accesări

Tenismena constănţeană Simona Halep, ocupanta locului secund în clasamentul WTA, a declarat vineri, la Aeroportul Internaţional Otopeni, înaintea plecării la Dubai, că nu se gândeşte la retragere, dar consideră că este pe final de carieră.

„Eu joc cu România pe spate tot timpul, cu România lângă mine tot timpul şi atunci când consiider că sunt aptă sută la sută, joc în echipa de FED Cup tot timpul şi joc permanent pentru România la toate turneele. Ca de fiecare dată, plec cu gânduri bune, pozitive. M-am pregătit foarte bine, sunt încrezătoare, vedem ce va fi. Am fost acasă în toată perioada (n.r. - după Australian Open) şi m-am bucurat de aceste zile, mi-au prins foarte bine şi m-am resetat. A fost foarte bine că m-am pregătit la Dubai înaintea sezonului. Mi-a prins bine în Australia, sper ca şi de data aceasta să-mi meargă bine la Dubai pentru că-mi plac condiţiile. Am 28 de ani, fac 29 anul acesta, e normal să fiu pe final de carieră, am deja zece ani sau chiar mai mult (n.r. - în circuit), nu mă gândesc la retragere, dar sunt pe final”, a declarat Simona Halep.

Luni va începe la Dubai un turneu de categorie Premier la care va fi acceptat, în premieră, coaching-ul din tribună.

„Şi pentru mine va fi interesant. De la juniori nu mi s-a mai întâmplat acest lucru. Chiar nu ştiu dacă e bine sau rău. O să vedem. Aveam un cod al semnelor şi îl respectăm în continuare”, a spus Halep.

După turneul de la Dubai, Simona Halep va participa la turneul de la Doha, care în acest an va fi de categorie Premier 5.

Taguri articol


12